din poezie răsare limpezimea
lucrurilor
niciodată terminate
printre
ruine
sprijinită
de un copac plin de frunze
printre
atâția alți copaci
se
pierde pe drum
în
albeața zidurilor prăbușite
sub
piatra de tine mângâiată
în
văzduhul primului sărut
o
picătură de sânge
mă
ascultă
spunând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu