Minunat poem! O curgere continuă, cu senzația unui torent
care te poartă fără să-ți dea voie să cobori din el. Un adevărat Amazon al
culturii, în care geografia, literatura și memoria se întâlnesc firesc, fără
ostentație.
Iar finalul – „limbii
care ar fi putut să fie maternă...” – mi se pare unul dintre cele
mai frumoase versuri ale poemului. Rămâne cu cititorul mult după ce lectura s-a
încheiat.
Liviu Antonesei
nu știu unde mă duce măreața mea călătorie închipuită
fac ocolul pămîntului de la vila borghese la casa borges
pe lîngă vilă am mai trecut dar lipseau și iorga și pârvan
pe ultima o știu din cărți dar o voi cunoaște acum acum
viitoarea mea călătorie va acoperi toate golurile agonisite
în graba nenumăratelor mele călătorii din lungul trecut
acum mă voi scălda în pacific indian în oceanele înghețate
înveștmîntat în chilote gonflabile umplute cu puf de gîscă
acum voi adăuga marile fluvii nevăzute tigrul eufratul
amazonul fluviul albastru cel galben poate și volga dacă
am intrare în imperiul pravoslavnic al crimei și fricii
acum voi coborî cobor în vezuviu urc himalaya și anzii
mănînc tortillas beau tequila din agavă albastră nu mă
uit la nodurile din scrieri mă obsedează șarpele cu pene
acum intru în peșterile lumii unde s-au născut artele
nu e întîmplare că stau sub semn de taur și șarpe de apă
de la casa borges plec prin pampa uscată de soarele roșu
în care cuțitarii gauchos se duelează întreaga eternitate
mă îndrept spre orașul în care s-a născut tatăl lui maldoror
de unde a început marșul spre marea sa glorie postumă
acum călătoresc pretutindeni intru în case vechi și umile
palate pline de lene și lux muzee biserici mari cît munții
în barca și în coliba săracă a pescuitorului de perle
și văd Niagara în toată măreția și spledoarea ei
glorie neantului Taj Mahal se arată din desele cețuri
nimic nu rămîne nevăzut neauzit negustat nemîngîiat
și acum la sfîrșit acum las cronica călătoriei mele acum
pe hîrtie japon imperial cu litere scrise cu cerneală verde
numai o clipă las parisului un semn de 14 iulie las un semn
franței cu totul și limbii care ar fi putut să fie maternă acum…
14 iulie 2026, în Iași
fac ocolul pămîntului de la vila borghese la casa borges
pe lîngă vilă am mai trecut dar lipseau și iorga și pârvan
pe ultima o știu din cărți dar o voi cunoaște acum acum
viitoarea mea călătorie va acoperi toate golurile agonisite
în graba nenumăratelor mele călătorii din lungul trecut
acum mă voi scălda în pacific indian în oceanele înghețate
înveștmîntat în chilote gonflabile umplute cu puf de gîscă
acum voi adăuga marile fluvii nevăzute tigrul eufratul
amazonul fluviul albastru cel galben poate și volga dacă
am intrare în imperiul pravoslavnic al crimei și fricii
acum voi coborî cobor în vezuviu urc himalaya și anzii
mănînc tortillas beau tequila din agavă albastră nu mă
uit la nodurile din scrieri mă obsedează șarpele cu pene
acum intru în peșterile lumii unde s-au născut artele
nu e întîmplare că stau sub semn de taur și șarpe de apă
de la casa borges plec prin pampa uscată de soarele roșu
în care cuțitarii gauchos se duelează întreaga eternitate
mă îndrept spre orașul în care s-a născut tatăl lui maldoror
de unde a început marșul spre marea sa glorie postumă
acum călătoresc pretutindeni intru în case vechi și umile
palate pline de lene și lux muzee biserici mari cît munții
în barca și în coliba săracă a pescuitorului de perle
și văd Niagara în toată măreția și spledoarea ei
glorie neantului Taj Mahal se arată din desele cețuri
nimic nu rămîne nevăzut neauzit negustat nemîngîiat
și acum la sfîrșit acum las cronica călătoriei mele acum
pe hîrtie japon imperial cu litere scrise cu cerneală verde
numai o clipă las parisului un semn de 14 iulie las un semn
franței cu totul și limbii care ar fi putut să fie maternă acum…
14 iulie 2026, în Iași
Citind Ocolul lumii într-un vis, m-am gândit pentru o clipă la CIULINUL.
RăspundețiȘtergereNu seamănă deloc. Amândouă sunt construite pe un mit personal.
Liviu Antonesei călătorește prin biblioteca și geografia lumii.
Eu călătoresc prin memoria unei familii, a unui sat, a unei istorii.
Sunt două direcții opuse. Dar amândouă pornesc din același loc: dintr-o lume interioară care și-a găsit propria hartă.
Și nu întâmplător chiar autorul ocolului mi-a scris, zilele trecute, despre mitul personal al poetului. Cred că, fără să-și propună, acest poem este și o demonstrație a propriei sale idei.
De fapt, cred că există o diferență între un text didactic și acest poem.
Într-un text didactic, locurile există ca să înveți despre ele.
În poemul lui Liviu Antonesei, locurile există ca să înveți ceva despre cel care călătorește.
Este o inversare subtilă.
Nu contează Himalaya. Contează omul care urcă Himalaya în vis.
Nu contează Borges. Contează cititorul care merge spre casa lui Borges.