Seara, când umblăm pe cărări întunecate
Ne răsar în faţă palidele noastre făpturi.
Când însetăm
Sorbim apele albe ale iazului,
Mierea tristei noastre copilării.
Răposaţi, ne odihnim în umbra socului,
Privim pescăruşii suri.
Nori de primăvară cresc peste oraşul sumbru,
Care tăinuieşte preaînălţatele vremi ale călugărilor.
Când îţi prindeam mâinile subţiri
Lin deschideai în tăcere ochii rotunzi.
E mult de atunci.
Georg Trakl
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu