Încercuitorul de lucruri

Daniel Dăian

Dragostea vieții mele Lacramioara Busca!

e atât de târziu în camera mea încât aud zidurile
cum gâfâie pe sub tencuială
țevile scuipându-și zgomotele clocotite printre necunoscutele x și y
care îmi joacă feste matematice
din spatele pupilei spre dezamăgirea publică
a anonimatului get beget

sunt înrolat în vechiul meu verde
care îmi dă replici bățoase
direcții inobservabile și deșteptăciuni cumpărate în rate
pe care ar trebui să mi le instalez
în wordul din inimă
pentru a supraviețui alunecării prin funebru

ca un soldat aștept și expir din baza de date a rigipsului
cu care a venit mama să mă acopere
într-o noapte
(în opinia ei fiecare bărbat este în realitate o porție incertă de contestație
beție și somn)
de frică să nu-mi îmbătrînească sufletul prea timpuriu

în camera asta am numărat zilele mai mult decât oricine
am mestecat banchize
albastru
frig și pești și pot să jur
da
sunt chiar veteranul camerei mele
numărul așezat în locul ușii
linia cuantică până la semnul crucii
ca un semn de întrebare pentru toți riscanții
veniți prin surprindere
să-mi salveze gramaticile corporale
intrate în declin

e atât de târziu în camera asta încât
m-ai putea surprinde oricând
cum atârn în balanță
ca într-un leagăn
încercând să adorm

dar stai așa că nu am terminat încă de povestit
orgasmul acestui poem

orgasmul acestui poem se spală pe mâini
citește și răsfoiește limba din hârtie igienică a dimineții
te iubește pe tine cu toate lacrimile care au luptat mai bine decât mine
să-ți ajungă prenume
și nu în ultimul rând
te prinde în brațe
și îți linge sânii atât de mult
până când limba ajunge înaintea bătăilor inimii
dornică într-un fel
să se rătăcească înăuntrul lor