CPA – Două poeme de Paul Țibuleac
CV
Nu m-am născut în Cinquecento
să-mi curgă culori prin artere și vene
ori să-mi pierd conturul într-un sfumato
de-o parte și alta a Styxului
strecurat între concret și imaginar
până tremură gândul și marmura
într-un voal peste lume
și rosturile ei.
Nu am urcat pe acoperișul lumii
spre isihasm și obârșia luminii
să-mi încerc mintea și simțurile
în narcoza hipoxică din Valea Curcubeului
și-n insolvența timpului din albul nesfârșit
cum nici viscerele Pământului
nu le-am mirosit în Mauna Loa
cum nici în focul Etnei nu mi-am călit
trupul.
N-am făcut înconjurul lumii pe jos
să-i văd toate cele șapte minuni antice
multiplicate apoi tot câte șapte.
Nici cu avionul n-am ocolit Pământul
deși am trecut meridiane și paralele
de nenumărate ori în cel mai rapid vehicul
și-n atîtea locuri am lăsat
câte o parte din viața aceasta
cel puțin.
N-am construit o mașină a timpului
deși prin roci și fosile străbat dus-întors
sute de mii și milioane de ani
și-n malurile fluviului Saint-Laurent
am simțit cum încetinește
cursul să-și așeze nisipul
în mine.
N-am schimbat nimic în cetate
aceleași umbre se-agită
pe ziduri din sticlă și beton sau pixeli
de azi pe mâine într-un ritual neschimbat
de când lumea și pământul
doar oamenii sunt alții –
poate mai înalți.
N-am amenajat o grădina cu toate florile
care-mi plac și nici o livadă
cu rod din primăvară până târziu
cu umbră și fructe
pentru oricine.
N-am scris versurile care
să mă desprindă de trup înainte
de lăsarea întunericului
dincolo de concesiile de la o zi la alta
să-i văd consternarea și invidia
să-i simt neputința
măcar o dată.
Nu am șase copii
câte unul pentru fiecare zi din săpătămână
pentru ca duminica să tragem împreună
cerul într-o parte
spre necuprins.
N-am ridicat un Taj Mahal
pentru tine.
