Nu încă

CPA – Două poeme de Paul Țibuleac

CV

Nu m-am născut în Cinquecento

să-mi curgă culori prin artere și vene

ori să-mi pierd conturul într-un sfumato

de-o parte și alta a Styxului

strecurat între concret și imaginar

până tremură gândul și marmura

într-un voal peste lume

și rosturile ei.

Nu am urcat pe acoperișul lumii

spre isihasm și obârșia luminii

să-mi încerc mintea și simțurile

în narcoza hipoxică din Valea Curcubeului

și-n insolvența timpului din albul nesfârșit

cum nici viscerele Pământului

nu le-am mirosit în Mauna Loa

cum nici în focul Etnei nu mi-am călit

trupul.

N-am făcut înconjurul lumii pe jos

să-i văd toate cele șapte minuni antice

multiplicate apoi tot câte șapte.

Nici cu avionul n-am ocolit Pământul

deși am trecut meridiane și paralele

de nenumărate ori în cel mai rapid vehicul

și-n atîtea locuri am lăsat

câte o parte din viața aceasta

cel puțin.

N-am construit o mașină a timpului

deși prin roci și fosile străbat dus-întors

sute de mii și milioane de ani

și-n malurile fluviului Saint-Laurent

am simțit cum încetinește

cursul să-și așeze nisipul

în mine.

N-am schimbat nimic în cetate

aceleași umbre se-agită

pe ziduri din sticlă și beton sau pixeli

de azi pe mâine într-un ritual neschimbat

de când lumea și pământul

doar oamenii sunt alții –

poate mai înalți.

N-am amenajat o grădina cu toate florile

care-mi plac și nici o livadă

cu rod din primăvară până târziu

cu umbră și fructe

pentru oricine.

N-am scris versurile care

să mă desprindă de trup înainte

de lăsarea întunericului

dincolo de concesiile de la o zi la alta

să-i văd consternarea și invidia

să-i simt neputința

măcar o dată.

Nu am șase copii

câte unul pentru fiecare zi din săpătămână

pentru ca duminica să tragem împreună

cerul într-o parte

spre necuprins.

N-am ridicat un Taj Mahal

pentru tine.

Nu încă!