Ce mai e nou pe la Craiova

CPA – Gela Enea: ce mai e nou pe la Craiova 

 ce să fie?!
s-au mai rărit porumbeii din parc au mai murit niște vecini
 lumea subterană s-a-mbogățit cu guri
de liniște
în presa locală se zgribulește hârtia sub apăsarea
știrilor false
 la barul de pe unirii o angajată a cerut ordin de protecție/ băuse
 din paharul cui nu trebuie/ gustul
a ținut nepermis de mult
pe partea cealaltă de trotuar cineva se roagă pentru integritatea ei
poate chiar eu/ aș face bine să-mi amintesc
 cerneala memoriei se evaporă repede semn rău la vârsta asta
ce vârstă/ una pe care
  n-o declari la starea civilă dar te culci cu ea-n pat
îi faci masaj îi plătești rețete îi repeți că e cea mai frumoasă
  în gândul tău pătat de minciună crezi altceva
 adevărul sare din lingură pe fața de masă/ ce oroare
la ungureni pământul îți dă voie să intri nu-ți mai dă voie
 să ieși  pe la voi e altfel?!
 în zona de centură se construiește un spital mare pentru ca oamenii
 să înceteze să se creadă zei
 cum îi bănuiesc de aroganță vor cere consult lui dumnezeu
 cât despre mine îi dau pastilele mamei și-o rog să mai întârzie puțin
am nevoie să rămân copil iar asta doar de ea depinde
în rest
timpul chițăie ca un guzgan prin conductele sparte

să vorbim

 

C. P. A. – Gela Enea: să vorbim

despre zile când liniștea era atât de joasă încât

o atingeam cu pielea

ne înfășuram în ea ca într-o haină impermeabilă și ne permiteam

luxul de a visa că orașul are toate străzile drepte

trenurile nu întârzie boala

și-a făcut alte  planuri din care

pentru totdeauna am fost  excluși

despre zile când cererile în căsătorie se scriau pe nisip

vântul nu avea atâta putere să le șteargă până se lăsa

întunericul

din partea opusă a trotuarului cineva făcea semn să traversez

că tocmai s-a îndrăgostit iremediabil și trebuie

să fim împreună la un film cu bruce willis

pentru-a -mpărți pe din două

cavalerismul american

să vorbim și despre zile grele de renaștere

ce anotimp ce spațiu

când țipătul s-a oprit între pereții acestui spital ca între fălcile unui  rinocer

să vorbim despre prezentul pitit  între flacoane blistere și buze arse

(întreabă acum de bruce  willis)

rămâi cu mine să vorbim despre viață

sunt rezidentul maniaco-depresiv din salonul 7 o periferie/ unde

moliile umblă prin minte cum umblă somnambulii pe acoperișuri

antrenați de imaginea lunii

când se-ngroașă  linia orizontului asemenea unui compus chimic

și mila seamănă cu o  fântână în care mă privesc/ chiar dacă

imaginea din adâncuri e a unui străin

rămâi lângă mine când nu mai sunt eu și confruntarea te sperie

timpul meu își roade marginile

nu mai e mult

și până la urmă ce cauți tu aici

C. P. A. – Gela Enea: și pînă la urmă ce cauți tu aici 

inima mea nu e mai mare decât inima altor femei

te va strânge din toate părțile

nici picioarele mele obișnuite cu drumuri scurte

nu te vor duce departe

sunt  tânără  în fotografii  vezi bine și  bătrână

în poeziile pe care le scriu

nu-mi țin minte anii de-asta trebuie să dau peste cititori

capabili de premoniții/ești tu  unul dintr-aceștia?

intuiești tu  unde stă pitită ziua pe care nu vreau să mi-o aduc aminte

 niciodată și cu toate astea

 îmi străpunge ca un burghiu trezirea din somn dar ziua

marilor revoluții

care m-au proiectat în cufărul cu vechituri

unde își ține ea stindardele/ cunoști  tu răspunsul?

 ce-ai  face încât  o pasăre umplută cu paie

 să mai poată zbura fără-a fi transformată în topcă

 pentru  identități efeminate  precum  ale  sfinților de pe tavane și pereți

gletuiți o dată la 100 de ani

ce-ai face  să plângă și ei așa cum plâng oamenii adevărați

topindu-se în sine?

sunt pregătită pentru marele da

sunt pregătită și pentru marele nu

două borne kilometrice între care se  consumă

tic-tacul /totuși

întrebarea din titlu mi-a intrat pe sub piele

s-a colorat în roșu s-a umflat