– Spun.
– Cum?
– Te iubesc în soare. Şi-n al candelei fum.
Te iubesc cu pălărioare şi cu bretele.
Te iubesc la şosea, în vânt şi la concerte.
Printre liliac şi mesteceni, în zmeuriş şi în luncă.
Şi când dormi. Şi când eşti cufundată în muncă.
Şi când cureţi oul, de coajă, frumos,
Şi chiar când îţi cade linguriţa jos.
Şi-n taxi, şi-n maşină. Oriunde, fireşte.
Şi-unde-ncepe strada. Şi unde sfârşeşte.
Şi când îţi treci pieptenul prin părul bălai.
Şi când ţi-e teamă. Şi-n căluşei când te dai.
În galoşi. Şi desculţă. La munte. La mare.
Astăzi şi ieri. Şi mâine. Şi-n beznă. Şi-n soare.
Şi primăvara când rândunelele zboară.
– Şi vara cum mă iubeşti?
– Ca o-ntreagă vară.
– Dar toamna, când norii pe cer se bulbucă?
– Chiar atunci, când umbrela ţi-o pierzi, uitucă.
– Dar iarna, când fereastra-n argint se îmbracă?
– Iarna te iubesc ca un foc ce se joacă.
Aproape-s de inima ta. Mă-mpresori.
Afară-i zăpadă. Pe zăpadă – ciori.
Konstanty Ildefons Galczynski
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu