Numele din actul notarului, altul din război,
tare-i plăcea căpitanului să scurteze numele,
devenise pînă și el Papa din Papadopol,
și cel dat de gura satului unde-a primit pogoanele
după războiul din care a avut noroc să revină
și unde a făcut cu Zenobia lui fii în număr de trei
și cinci fiice la număr, era fecior de la munte,
și a fost noapte și apoi s-a făcut dimineață…
Doar el avea rînduri de viță delavar sau delaware,
cu boabe roz vineții și aromate de parcă crescuseră
din coasta blîndă a raiului, așa se chema dealul…
Într-o zi a intrat în prăvălie haiducul Coroi, veste
peste patru județe, a cerut o ulcică de vin, s-a așezat
și a luat ziarul în care era pictat chipul său și a zîmbit
sub ochii bunicului care a simțit cum îl strînge cămașa,
iar bandidul zîmbea mai departe, a terminat vinul,
a venit la tejghea, a pus un galben și i-a spus
să stea liniștit și să-și crească pruncii, că doar
nu pentru el coborîse prin păduri, peste dealuri,
apoi a ieșit cu pălăria trasă adînc peste ochi –
și s-a făcut noapte, apoi a fost iar dimineață.
Iar după războiul al doilea, în care n-a mai avut
de luptat și nici de primit decorații, a fost înălțat
la rang de chiabur și pus la dări fără număr –
se bucura că-i crescuseră cei trei fii și cele cinci fiice,
și iar s-a bucurat că-i lăsaseră rîndurile de viță
delavar sau delaware, cu boabele roz vineții
și parfumate de parcă strugurii ar fi fost culeși
direct din coasta blîndă a raiului, iar el nu-i
mai strivea niciodată în teascul cu vîrsta
întinsă de la un război mondial la altul, și
nu-i culegea, erau pradă păsărilor, trecătorilor,
iar de cîteva ori am cules și eu cîteva boabe
și simt și acum, chiar acum, parfumul intens
în cerul gurii de parcă am fost amprentat pe vecie –
și s-a lăsat noaptea, apoi s-a făcut iar dimineață.
Și cînd ieșeam ultima oară pe ușa salonului de spital,
s-a ridicat în capul oaselor și a strigat spre mama:
„Ano, băiatul acesta va ajunge un om mare!”
Așa a fost, am și acum un metru și optzeci și doi
de centimetri, sînt cu două degete mai înalt decît el…
14 – 15 Decembrie 2020, în Iași