Alergătorul

 Astăzi, pentru majoritatea e o zi obișnuită, dar pentru unii o zi în care își pot atinge un țel. Pentru destui însă e o zi în care, deși știu că sunt în stare, se simt perdanți încă din start, și asta datorită piedicilor concurenților și nu valorii lor.

Răsfoind prin scrierile mai vechi am dat peste un poem care se potrivește de minune celor care au credință în Dumnezeu și puterile lor și nu se dau bătuți:

Într-un genunchi, pe brațe sprijinit,

se roagă-n gând, la maximum 'ncordat,

Așteaptă tremurând, al startului semnal

alergătorul tânăr, ne'xperimentat.

În stânga lui e campionul lumii

și-acesta îi zâmbește, batjocoritor,

În dreapta-i este, acela care

tot publicul îl vede, noul campion.

Nici nu mai cutează măcar să îi privească,

se uită-n jos rugându-se în gând,

Cu limba-și face cruce și-n sine-o rugăciune,

al treilea măcar să termine, sperând.

S-aude pocnetul lansat în sus de starter,

împinge cu putere talpa stângului picior,

Din câțiva pași ajunge încadrat,

între speranța lumii și vechiul campion.

Le ține ritmul, aleargă-n troica celor mari,

sperând ca pân' la ultim tur, măcar,

Să se-afle în rândul celor cu pretenții,

munca lui nu fie cu totul în zadar.

Cei doi „vecini” i-aruncă priviri pline de ură,

s-apropie de ultima turnantă, simte că cedează,

Se străduie cu ei să țină încă pasul,

când un picior străin, ascuns, fuga îi retează.

Mâinile prin aer degeaba le rotește,

se-mpiedică și cade prăbușit,

C-o ultimă privire, disperat îi vede

depărtându-se, și-al campionului rânjit.

Închide ochii, îi vine ca să urle,

bate cu pumni-n zgură, deznădăjduit,

Visul lui de-a fi, măcar între primii

și de-a primi urale, acuma-i năruit.

Ultimul alergător, discret îl ocolește

atletul nostru vrea să iasă de pe pistă

Și să abandoneze chiar se pregătește,

dar rânjetul trișorului îi minte îi persistă.

Ca un arc deodată sare, se-ncordează,

o mână nevăzută, de jos îl saltă ca să fugă,

O altă mână, la fel de nevăzută,

în față îl împinge, 'l-îndeamnă să-i ajungă,

`l-ajunge pe ultimul atlet și îl întrece,

și pe următorul lejer îl depășește,

Privirea lui spre primii este ațintită,

aleargă, ba nu, se pare că plutește.

Unul câte unul, cu toți-s întrecuți

i-ajunge pe cei doi, sarcastic le zâmbește,

La doar câțiva pași de finiș,

cu ultimul efort, de lângă ei zvâcnește.

Un sfert de pas, cu-atâta îi întrece,

și-n urletul mulțimii, linia pășește,

E campion, e primul dintre toți,

și pentru a doua oară, el se prăbușește.

Se-ntoarce cu fața către cer,

desface mâinele formând o cruce,

De-acolo din înalturi, dintre nori,

o rază luminoasă pân' la el ajunge.

*

Așa-i și-n viața cea de zi cu zi,

și cu credința-n Dumnezeu,

Când cei din jurul tău te-mpiedică,

și-ți pun în față obstacole mereu,

Să nu poți, cursa să o duci la capăt,

întru credință și mersul drept, spre înainte,

Ajunge bătut să nu te dai, să ai voință,

și Dumnezeu 'ți va da puteri nebănuite.

Dan HașDean

Sticlăria 30 mai 2014