L-am întâlnit pe Dumnezeu; era singur şi îi era foame, şi îi era frig,
Şi era nedormit. Stătea pe creasta cerului şi veghea. Îmi era frică
Să îl privesc, îmi era frică să-i spun toate păcatele mele.
Coboară Doamne, i-aş fi zis – şi m-ar fi înţeles, şi m-ar fi ascultat –
Căci El trecea dincolo de limbi şi dincolo de fiinţe.
Coboară Doamne în casa mea, i-aş fi zis, şi i-aş fi dat haine,
Şi l-aş fi aşezat lângă foc, şi i-aş fi dat mied, şi i-aş fi dat merinde,
Şi i-aş fi spus o poveste de demult. Şi el ar fi adormit, şi l-ar fi visat
Pe Fiul Său, şi ar fi râs în somn, şi ar fi fost fericit, şi s-ar fi simţit ocrotit,
Şi n-ar mai fi plecat niciodată. Şi ar fi venit primăvara,
Şi am fi scos plugurile, şi am fi tras brazdă, şi am fi semănat
Grâu, porumb şi secară. Şi ar fi venit vara, şi am fi stat sub pomul vieţii,
Şi am fi bătut coasa. Goi până la brâu am fi cosit dealurile
Poloage, poloage. Şi ar fi venit femeia mea, şi ar fi venit copiii mei
Cu mâncare, cu apă şi cu ştergare, căci am fi fost asudaţi
Şi obosiţi, şi arşi de soare. Apoi am fi secerat şi am fi treierat,
Şi am fi dus sacii la moară. Toamna am fi umplut coşarele cu porumb
Şi am fi văzut cum zboară cocorii. Ar fi venit iarna şi am fi stat în casă
La gura sobei. Şi eu i-aş fi spus o poveste de demult,
Şi Dumnezeu ar fi adormit, şi l-ar fi visat pe Fiul Său,
Şi ar fi râs în somn, şi ar fi fost fericit şi s-ar fi simţit ocrotit,
Şi n-ar mai fi plecat niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu