pe valea vezii la deal dincoace de pitești
pentru nişte copii de ţărani
în decembrie ningea cu adevărat
printre dealuri păduri şi vâlcele
acolo
iarna e frumoasă şi ţine cât o copilărie
iar amintirile când încep nu se termină niciodată
şase perechi de ghetuţe
vechi şi uzate
înşirate la uşă după înălţime şi potriveală
date cu cremă adânc lustruite cu seu şi cu ceară
strălucind de curăţenie
aşteptau cuminţi toată noaptea aceea zorile
adormeam târziu
închipuindu-mi lumea
plină de jucării bomboane şi portocale
dar toată noaptea visam că moş niculae nu mai vine
dimineaţa
mă trezeam trist obosit
cu ochii mari umezi cât cepele
alergam şovăielnic spre acolo
deschideam încet uşa priveam în golul
din care aievea doritul creştea uimit pe margine
sub icoana de lemn a maicii domnului
candela aprinsă
busuioc şi crenguţa verde de brad
vedeam doar ghetuţele mele
moşul umpluse cuibul auriu cu un ou mare rotat
din care zburau rând pe rând toate gândurile
gata să nască
o singură dată pe an
când
undeva
într-un sat pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
un copil fericit mânca pe saturate
o portocală uriaşă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu