Se afișează postările cu eticheta Petruț Pârvescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Petruț Pârvescu. Afișați toate postările

noiembrie 12, 2022

În spatele fiecăruia altul


stai neputincios în ograda ta
şi auzi
şi priveşti prin perete
vecinu(L)
îşi devoră femeia ca pe o legumă zeiască
o sugrumă lent strângând-o sistematic în braţe
(vine o acvilă bicefală şi acoperă fereastra)
o asfixiază sărutând-o pătimaş pe gură
pe sân
şi pe gât
pe sfârcul mirat pe bănuţ şi pe stemă
o paralizează cu sexu(L) între poale
(un stol imens de păsări zboară direct prin perete)
VEZI
AUZI
MIROŞI
PIPĂI toate acestea şi te cuprinde frica disperarea
nebunia fratre
ai vrea să pleci în altă parte
în altă lume
(o singură cameră dă spre pădure)
ai vrea să te duci cumva să-i desparţi
să-i aduni
şi să-i scazi (găseşti că-i uman
creştineşte)
dar ceva te reţine
ceva te opreşte
ceva te ţintuieşte pe scaun în bucătărie
înjuri printre dinţi
şi dinţii se fac floricele şi zaruri în gură
șase șase
poartă-n casă
(doamne
mântuieşte-Ne
că adevărul se pierde dintre fiii omului)
auzi
si vezi mai departe
femeia se zbate spasmodic între viaţă şi moarte
între moarte şi viaţă
cu capul într-o parte cu ochii pe spate
cu părul în flăcări vâlvoi electrizat dând pe-afară
doar mâinile lui grele mari noduroase săbii acidulate
despică cinstit hotărât trupul femeii înaripate
de sus până jos
de jos până sus
(un flaut de sânge în auz şi-n privire)
de la coapse la şolduri de la glezne la buze
trupul ei cald trandafiriu plin de alge lipitori şi meduze
STAIII strigi
şi strigarea în tine plesneşte
ca într-o scorbură oul care se naşte şi zboară
STAIII strigi
e jumătate toată a ta
prin veac
n-o omorî câineşte fratre
dar ei se iubesc nebuni mai departe
în spatele fiecăruia stă altul
în spatele altuia stă altcineva
cu ţeava florilor de crin la ceafă
cu ţeava florilor de crin la ochi
la ureche
la butonieră
la sex
întoarce-Te
ai să vezi doar gaura albă
căderea petalelor şi din când în când veşnicia!

februarie 04, 2022

Un poem pentru prieteni

Cât de neîndurătoare acele timpuri care veghează în beznă,

ca o lumânare, purtate pe umeri atâta vreme.

Ce menire acest poem, în locuri prietenoase,

deblocând violențe sălbatice, asupra omului!

Să încercăm măcar să ne amintim.

Iar ceilalți să învețe. (Eli Gîlcescu)


Petruţ Pârvescu 

când nu se desluşeau lucrurile
se hotărâse și la noi cooperativizarea
de acolo de sus tovarășii
și țăranii trebuiau convinși oarecum cu blândețe
că steaua aceea roșie pentru ei s-a aprins
veneau aşa
înspre seară când amurgea
când nu se desluşeau lucrurile
cam o duzină
o ceată amestecată de ţărani de-ai noştri de prin alte sate
şi nişte domni spilcuiţi de la raion
în costum negru şi cravate înflorate pe piept
toţi în păr unul şi unul
cu bâte şi pari de porumb pregătite
şi trei ţigani lăutari vestiţi de la gura boului
cu două viori strâmbe si-un ţambal burticos
oprea tractorul gâfâind la poarta omului
o namilă de maşină hârbuită
cu remorcă de lemn cu roate mari dinţate pe spate
ne uitam noi ca la urs cum ieşea fumul gros
pe un coş de tablă subţire
neterminat
coborau cu toţii şi intrau ghiotura
în ograda câte - unui vecin de pe la noi din sat
de toată lumea
cu purcel
cu căţel
se strângea grămadă
să vadă până la capăt comedia
unii cu haine de piele
cu o geantă mare de porc jupuit în mână
şi câţiva ţărani mai săritori intrau direct în casă la om
se aprindea lampa de petrol
se trăgea grăbită perdeaua
nu prea se auzea ce discutau ei acolo înăuntru
(lucruri importante pesemne
gândeam noi)
în schimb în curte se încinsa neică
o horă bătută pe braţe şi spate în toată puterea
şi jucau frate cu toţii chiuind de bucurie şi de năduf
de le săreau opincile din picioare
iar arcuşurile ţiganilor parcă luaseră foc
noi ne uitam prelung furaţi de dănţuială
cu muzica - n ureche dând pe afară
dar nu ştiu doamne
de ce anume ne trăgea ochiul pieziş la fereastră
se mai stingea lampa vedeam bine asta (că doar nu eram chiori)
se mai aprindea lampa şi asta vedeam
era lumina când prea albă
când prea neagră
umbre
nu puteai să-ţi dai seama
după o vreme
ieşea gheorghe a’ lu’ dovleacă
cu muierea sa ilinca aduşi puţin de spate
afară din casă înghesuiţi acolo pe prispă nehotărâţi parcă
apoi îmbrânciţi uşor cu blândeţe în bătătură
gheorghe
nu se putea ţine singur pe picioare
(şi asta vedeam se mai înserase
dar tot se vedea) pe faţă lui între ochi şi buză
o cărare de sânge proaspătă neştearsă
aşa cum era el
om în putere îl ţineau de aproape doi inşi
mai cu grijă
mai cu băgare de seamă şi intrau apoi cu toţii în joc lele
se-nvârteau acolo în bătătură
se-roteau drăcesc inainte și-n loc
că nu-i mai puteai desluşi fratre
care al cui e
din ce neam
din ce sat din ce lume
eram mic
abia ajungeam
până la mijlocul gardului
dar mă beleam hotărât înghesuit acolo printre uluci
în curtea omului să văd bine
prea multe nu înţelegeam
(amurgea
şi peste sat se lăsa încet noaptea)
în curte omului
era o curată harababură
o ploscă de cireş negru plină cu ţuică de prună
trecea ca un steag fluturând îndelung dat din mână în mână
pe când hora
se rotea
se rotea
se învârtea
mai mai să urce la ceruri
A S E M N A T
am auzit atunci lângă mine o vorbă groasă
tărăgănată
(pe care nu am uitat-o nici acuma)
şi vedeam cu uimire şi teamă
cum se rărea de paşi uliţa noastră sub luna borţoasă!

ianuarie 29, 2022

Un poem pentru prieteni

Petruţ Pârvescu 

ziua ca o lume de zăpadă

cu uliţa - am ieşit direct în lume
de-atâta aşteptare alergat pretutindeni
risipitor mereu
și fără teamă
în brazdele câmpiilor virgine nimeni altul
doar un număr calculat la infinit vamă
amară
dulce dincolo de lume orizontul
mândră alinare calea
o geometrie a numerelor visul
de-atunci m-a urmărit fără-ncetare
şi m-a vrăjit mereu
şi m-a iubit
în vămile erorilor
timpul viitor
de punct şi val
prin spaţiul răvăşit
catarg de dor pe osia mirării totul
brazdă seminţei celui care sunt
mânat de dorul stelei
răzvrătite la margine de câmp desferecat zarea
din nou un taur alb m-a împuns aseară
şi ochii-n coarne
doamne mi i-a luat
prin văile şi dealuri adumbrite singur
de dincolo de lege
şi păcat visul
ce înserare-n trupul meu coboară
ce lume de zăpadă s-a crăpat
vezi mamă
deseori
când eram mic
spuneai că atuncea când se face noapte
să nu-ntârzii pe undeva prea mult
să nu m-alunge ziua prea departe
dar ieri
un taur alb
ce mare taur alb cu stea neagră in frunte
m-a prins venind cu greu spre casa noastră
când poarta veche a curţii am deschis
el m-a izbit cu sete drept în faţă
şi ochii-n coarne
m a m ă
mi i-a prins
ce noapte albă
vai ce noapte albă
și fără de margine noapte albă
cu-n pas în drum şi celălalt în curte trupul
aş vrea să strig o lume de zăpadă
da-mi se topesc doi bulgări albi sub frunte!..

decembrie 17, 2021

Un poem pentru prieteni

Petruţ Pârvescu 

requiem

aş fi vrut să scriu un alt poem
dar nu am mâini nici picioare nici gură
scriu fără mine pentru voi aceia care mai sunteţi
şi nu aţi uitat încă
d e p e s t e t r e i z e c i d e a n i
ninge din nou în republica noastră bicefală
ninge frumos ninge bestial de la timişoara la bucureşti şi retur
de fiecare dată
în decembrie
iarna
VĂD
şi AUD prin perete
bile şi cuburi linii şi plane
gesturi arhitectonice ale unui peisaj demult inventat
şi nu mă dumiresc îndeajuns niciodată
doamne
îmi zic uneori
în patria mea fără frontiere
în nord-estul latinităţii noastre perverse
la porţile orientului pe bulevardul oricărei victorii
interminbile cozi ale suferinţei
i s t o r i a l o r n u e i s t o r i a n o a s t r ă
AUD
şi VĂD prin perete
urale chesoane baloane
sutiene ace gămălii parastase coroane multicolore de flori artificiale
la masa noastră cea de toate zilele cad mereu aceeaşi apostoli
gaura neagră a unui steag enorm fără mâini
de o parte şi de alta a dâmboviţei române
curge prin veac un râu liniştit
a venit
a trecut revoluţia şi cimitirele eroilor au rămas de veghe în lanul secerat
undeva departe
cruci albe de marmură pe o insulă de sânge pustie
ninge din nou ninge frumos în piaţa universităţii
şi de fiecare dată
în decembrie
iarna
macii înfloresc pe caldarâm !...

decembrie 04, 2020

Moș Niculae

pe valea vezii la deal dincoace de pitești
pentru nişte copii de ţărani
în decembrie ningea cu adevărat
printre dealuri păduri şi vâlcele
acolo
iarna e frumoasă şi ţine cât o copilărie
iar amintirile când încep nu se termină niciodată
şase perechi de ghetuţe
vechi şi uzate
înşirate la uşă după înălţime şi potriveală
date cu cremă adânc lustruite cu seu şi cu ceară
strălucind de curăţenie
aşteptau cuminţi toată noaptea aceea zorile
adormeam târziu
închipuindu-mi lumea
plină de jucării bomboane şi portocale
dar toată noaptea visam că moş niculae nu mai vine
dimineaţa
mă trezeam trist obosit
cu ochii mari umezi cât cepele
alergam şovăielnic spre acolo
deschideam încet uşa priveam în golul
din care aievea doritul creştea uimit pe margine
sub icoana de lemn a maicii domnului
candela aprinsă
busuioc şi crenguţa verde de brad
vedeam doar ghetuţele mele
moşul umpluse cuibul auriu cu un ou mare rotat
din care zburau rând pe rând toate gândurile
gata să nască
o singură dată pe an
când
undeva
într-un sat pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
un copil fericit mânca pe saturate
o portocală uriaşă!

iunie 24, 2020

leana bădălana

Cercul Poeților Apăruți (5)


prima dată
am văzut o puţă de femeie
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
eram mic
abia ajungeam la gaura cheii

ţin minte
toţi copiii din sat ieşeam buluc la poartă
de câteva ori pe an
mai ales iarna
când leana umplea goală toată uliţa

linie şi punct
deopotrivă
cerc de abanos
cu marginile ruginite
sălta
între buric şi cărare o stea neagră umedă mică
sub un pântec lăptos
pe un cer fără soare

era iarnă
leana bădălana frumoasa nebună din capu’ satului
cânta şi juca în pielea goală pe uliţă

mergea aşa oarecum în zig-zag
alergând prin zăpadă
de o parte şi de alta a drumului alb
ca o pasăre de foc deasupra vederii noastre
iar în urmă agale
cu un cojoc în mână venea biata florica săraca

ştia
leana bădălana nu trecea niciodată de troiţă
acolo
se aşeza un timp în genunchi
după care se ridica ușor liniştită
şi pornea la pas cu cojocul pe umeri spre casă

când au venit tovarăşii
să iscălească pentru livadă şi păduricea de plopi
era după crăciun
mărin şi florica tocmai în ziua aceea tăiaseră porcul
au scos pe masă murăturile ţuica vinul
şi carne prăjită
creştineşte
dar nu au semnat

acela a fost începutul

pe mărin şi florica i-au bătut măr toată noaptea
i-au legat fedeleş jos la talpa casei în beci
şi pe rând
toţi
beţi turtă
au prins-o pe leana

florica
i-a îngrijit cum a ştiut ea mai bine
nea mărin
a zăcut o vreme la pat şi a murit repede
în primăvară
leana bădălana
nu a mai vorbit de-atunci cu nimeni
a început
uşor
uşor
să cânte!..

Petruț Pârvescu