renii aerului parcă trag spre miazăzi
tot polul
încărcat în sănii de sidef,
vin lupii ca un grup de bocitoare,
fiecare sunet sfâşietor
amplifică foamea şi mai rupe
o bucată din giulgiul de nea,
vin lupii care trăiesc numai din victorii,
ca alte câteva specii
ale pământului.
Kocsis Francisko
Toamna
RăspundețiȘtergereToamna: copacii rămân goi
şi perfect imobili
ca femeia lui Lot
după ce s-a întors
să privească o clipă incendiul divin -
durerea devine pătrunzătoare
ca o rază roengten -
în mine e o dură credinţă
la care pe nimeni nu voi converti.
Kocsis Francisko
Jurnal
RăspundețiȘtergereParcă aş avea nervi de sârmă ghimpată,
aşa îi simt, înnebunit de ei;
totul se comprimă fulgerător
şi devine trecut,
zadarnic am învăţat atâtea lucruri,
dacă nu ne sunt de nici un folos;
ochii noştri au învăţat să plângă
mai subtil şi-şi transportă lacrimile
dincolo de natură, într-o deltă volatilă;
istoria e aproape fără civili,
ceilalţi au ordin să nu plângă.
Kocsis Francisko
Eu visez un cor imens
RăspundețiȘtergereEu visez un cor imens cântând în amurg
despre durerea celui lovit pe nedrept,
milioane de indivizi cântând cu tot pieptul,
până timpul ajunge iar pe suişul zilei,
despre durerea celui lovit pe nedrept
cu vorba,
cu palma,
cu pumnul,
cu legea,
cu cuţitul.
Kocsis Francisko