Fluturi sărutându-se

Mircea Florin Şandru

 

CRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©

– lirică feminină românească şi universală –

Cu gene încins-a ochii tăi
Cel ce a creat din veci iubirea,
Iar ei sclipiri de soare au prins
Şi un fulger umed li-e privirea.

Cu drag eu genele-ţi ating
Cu genele-mi de tremur pline,
Din ochi clipesc aprins şi des –
Şi astfel te sărut pe tine.

Bătând din aripi, când ne sunt
Unite aprinsele pleoape,
E parcă soarele ar luci
Şi într-însul ne-am uni de-aproape.

Atunci eu sorb în ochii mei
Privirea ta, şi mă-mpresoară
Scântei, un râu adânc de foc,
Iar genele mi se scoboară.

Se face noapte-n jurul meu!
Eu pier în stingerea clipirii,
Bătând din ostenite aripi,
Topită-n flacăra iubirii.

Carmen Sylva 

[pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României; nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. 1843, Neuwied, Germania - d. 1916, Curtea de Argeş, România] - Fluturi sărutându-se, din antologia "Carmen Sylva, Fluturi sărutându-se", cugetări şi poezii, Editura Curtea Veche, 2013, colecţia "Casa Regală a României, Familia Regală", îngrijitorul ediţiei Gabriel Badea-Păun, cu o prefaţă semnată de ASR Principele Radu al României.

De atâta tăcere

Tudor Gheorghe Calotescu

 

desfac braţele şi îmbrãţişez tãcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimã iubirile
de se cutremurã furnicile şi pleacã
cumva aliniate
în cadenţã marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place sã te simt
ca pe o dovadã bãtutã în cuie
pe un perete veşnic nehotãrât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tãcere
pur şi simplu
ca o frumoasã adormitã
nesfârşire
.......................
de atâta tãcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc sã le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimeazã
eficienţa

Spre alte Duminici

Dragnea Gabriel a distribuit un link.

Sfârșitul piesei în care spuneam că în mine încolțesc,
se hrănesc, se miră și cresc doar tăcerile...

În ziua în care nu voi mai putea iubi nicio umbră
care dansează pe fruntea unui înger,
când nu voi mai putea scrie poeme cu păsările oarbe
care și acum îmi ciugulesc din suflet
ca dintr-o pâine caldă...
în ziua în care nici măcar anotimpurile
nu-mi vor mai bate pe umăr să-mi spună "bună ziua, poetule",
voi da un anunț în ziar
că plec spre alte Duminici, în alt calendar.

Nu-i așa că în roua dimineților sunt lacrimi de sfinți?
...peste trupuri bolnave, în plâns de copii, peste fluturi, în muguri?

Gabriel Dragnea
din volumul în lucru „Regizorale“

Prima zăpadă

Profesorul adună extemporalele:

1) ce e bun 2) ce e rău
3) ce e greu 4) ce e ușor

            Bună e libertatea. Viața. Compotul de piersici.
            Lucrul curat. Să ajuți un prieten.
            Bine e să trăiești cât mai bine.

            Rău e să spargi un geam. Să pui piedici.
            Să nu trăiești. Războiul. Uitarea.
            Să dai cu pietre. Să treci strada în goană.

            Greu e să spui adevărul. O rangă de fier.
            Un corp în univers. Să trăiești cu teamă.
            Să rămâi singur.

            Ușor e bobul de grâu. Să faci tot ce-ți place.
            Văzduhul. Un fulg. Să te joci.
            Să creezi o minciună.

„Mai bine îi întrebam
ce culoare are prima zăpadă”, își spune profesorul.
Elevii murmură. Își vorbesc la ureche.
O fată izbucnește în plâns.

GreteTartler

din Scrisori de acreditare (1982)

Cântec despre trupul cărţii: lui Cezar Straton

Cartea este trupul unui alt drumeţ,

ea a strâns lumina la chimir şi-o duce

zărilor ofrandă, vamă fără preţ,

asfinţitul lacom gata-i s-o apuce:

rândurile scrise au străpuns adânc,

*

Sunt ca nişte cuie pentru răstignire,

trec în goană caii, saltă la oblânc

ruginite arme – o închipuire

albă ca o pâclă despre timpul crud

tropotind pe boltă-n apele stelare,

orele în curgeri undeva se-aud,

nu contează unde cartea-i lumânare.

Ion Drăgușanul

Pătrate și colțuri

Case-nşirate, case-nşirate, case-nşirate,
case-nşirate.
Pătrate, pătrate, pătrate,
case-nşirate.
Popoarele-au acuma sufletele pătrate,
ideile-n şirag înşirate
cu coţurile date pe spate.

Până şi eu, biata fată-a mămuchii,
am plâns ieri, vai mie, o lacrimă
în patru muchii.

Alfonsina Storni 

Mircea Florin Şandru

 · 

CRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©
– lirică feminină românească şi universală –

***

moartea vine pentru unii ca o zi de vineri

iar diminețile-s mai grele decît palmele

lui taică-miu

te căutam pînă la capătul unghiei

viața în păsările unei aripi

de cînd ai învățat să zbori

aici & acum sunt o lovitură de ciocan peste degetele

agățate de sîrma ghimpată a pielii

&

a bucăților de carne ce se spînzură-ntre ele

peste care lumina de piatră se prăbușește

iar trupul pe care-l calci din cap pînă-n picioare

șănțuiește-l cu grijă

mă tîrăsc pe vîrfurile coatelor pe trupul ăsta

trîntește-mă cu grijă

ca pe un om naiv

în fine îmi înșurubez povestea în mintea ta

sunt un ucigaș ce-și exersează crima înainte de a o comite

și-o țestoasă cu aripi zburînd între trecut și viitor

în fine

atunci și acolo

ai venit la mine ca un kamikaze

& am explodat

& inimile prizau tot ce era între noi

în zborul nostru metacarnal

SilviuRomaniuc

Pe sine se

nu ştiu cum se scrie poezia

poezia se scrie. pe sine se

mă gândesc la toate poemele

care nu-şi găsesc exorcistul

şi rămân undeva în paraspaţiu

pe câte oare nu le-am nenorocit şi eu ?

atunci când îmi apar din senin

ori din mare tulburare

în faţă

ori poate le-am făcut un mare serviciu ?

cumplit exerciţiu

să condensezi zefirul suav

să-l împachetezi într-o

carcasă din 31 de litere

cu toată combinatorica lor

posibilă şi neologistică

imposibilă

scheletul gândului

care-o fi material

încă de la facerea lumii

cel mai desăvârşit

şi mai teribil poem

ce s-a lăsat contemplat

doar în ziua a şaptea

poezia se scrie

atunci când oboseşte

să mai fie poezie

şi se aruncă în gândul

de care leg o piatră din cuvinte

şi-l las să cadă în apele tulburi

ale zilei a opta.

Vitalie Vovc

Regret târziu

Erai venită ca din țări străine
Și ne-atingea același val sărat
De parcă te-mbăiau sudori din mine
Cum Dumnezeu, de nu te-am sărutat?

Erai înaltă, zveltă, clandestină
Nici cum te cheamă nu te-am întrebat
Și marea ne șoptea despre o vină
La care amândoi n-am cutezat

Azi ți-am găsit, uitat în manuscrise,
Un vers, erai poetă și atât
Și-n el spuneai de zboruri interzise
Care țin poeziei de urât

De ce, mă-ntreb, când mi-e-ndrăzneață firea
Să pleci, luând chiar marea, te-am lăsat
Și eu care sărut nemărginirea
De ce pe tine nu te-am sărutat?

Lucian Avramescu 

18 noiembrie 2018, Sângeru

Din „NOCTURNE“...

Nocturnă (II)

Ajuns, miraculos

la etajul 65

al existenței mele

fixez, noaptea,

pe boltă

stele

în piuneze de argint.

Pentru lună –

plină și grea –

încă mai caut

cuie de aur.

Teama de pămînt

a devenit mai mică

decît grija

de a nu tulbura Cerul.

Vasile  Gogea

(Cluj, noiembrie 2018)

Dragoste

Sufletul meu era o rochie albastru-deschis de culoarea cerului;
am lăsat-o pe o stâncă pe ţărm,
şi am veni la tine goală ca o femeie.
Şi ca o femeie m-am aşezat la masa ta,
am băut vin cu tine şi am sorbit din parfumul de roze.
M-ai găsit frumoasă, mi-ai spus că mă asemuiam unei fiinţe văzute în vis,
am uita totul, am uitat copilăria, căminul,
nu-ţi ştiam decât mângâierile ce mă ţineau prizonieră.
Şi tu ai luat surâzând o oglindă şi m-ai rugat: priveşte-te-n ea!
Am văzut că umerii mei erau făcuţi din pulbere şi cădeau în pulbere,
am văzut că frumuseţea mi-era bolnavă şi nu voia decât să dispară
O, strânge-mă tare în braţe, atât de tare încât să nu-mi trebuiască nimic altceva.

Edith Södergran

Mircea Florin Şandru

CRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©

– lirică feminină românească şi universală –

Și îngerii au nevoie de dragoste

Andrei Maftei

Tu ai venit târziu 
În viața mea...
Sau poate eu, 
Eu m-am grăbit prea tare.
Și n-am avut iubita mea,
Răbdare
Să te aștept de dincolo de stea.
Ți-am fost dat înger
Încă din născare,
Sau poate
Dintr-un timp ce adormea...
Și n-am putut
Acolo aștepta
Să ne-ntâlnim
În viața viitoare.
A fost să-mi fii
Un răsărit târziu,
Și nu e timp
În lumea mea târzie
Să te îmbrac cu flori
Și poezie...
Eu pot doar înger,
Visului să-ți fiu.
Iar de va fi
Ca totul să apună,
Lui Dumnezeu,
Ce aș putea să-i cer?
Poate atunci,
Noi, regăsiți în cer,
Să fim doi sori
Ținându-se de mână!

El mă sărută

El mă sărută, şi iată-mă acum alta, alta prin pulsul

venelor sale, care-l dublase pe-al meu, prin respiraţia altuia
pe care o simt în respiraţia mea.
Trupul mi s-a înnobilat precum inima mea...
Un parfum de flori în respiraţia mea! Totul prin el,
care se odihni pe mine ca
roua pe ierburi.

Gabriela Mistral 

Vreau să te cred când spui

că va veni cineva
cu un zâmbet perfect
şi cu gesturi definitive
o insectă cu suflet de doică
să mă ducă spre ziua de mâine
cum duci un cal dărâmat de tristeţe
seara către abator

Claudiu Komartin

***

vin iar sărbători – și-asta doare puțin 

odaia pustie e parcă mai mare...
singurătatea coboară și-n vin –
dar vin sărbători și-asta doare mai tare

și cum timpul amână din inima stoarsă
bătăile noastre – tu nimic nu mai spui...
clepsidra e-acolo dar rămâne ne-ntoarsă –
iar eu doar contemplu splendorile lui

e iarna prea lungă a clipei străpunse:
zăpezile vin dar în strigăt ascunse
și aerul proaspăt în vasta tăcere...

e iarna prea lungă a orei târzii:
ninsoarea acoperă tot când nu vii
căci iubirea numai dragoste nu cere

Nicolae Szekely

Trimişii

Cuvântul unui melc în palma unei frunze?
Nu-i de la mine. Nu. Să nu-l accepţi.

Acid acetic într-o cutiuţă-nchisă?
Să nu-l primeşti. Nu-i veritabil.

Un inel de aur cu soarele-n el?
Minciuni. Deşertăciuni. Durere.

Chiciură pe-o frunză, imaculatul cazan
Bolborosind şi troznind

De unul singur în piscul fiecăruia
Dintre cei nouă Alpi negri.

Cutremurare-n oglinzi
Marea-şi scufundă oglinda-i de cenuşă -

Iubire, iubire, tu anotimp al meu

Sylvia Plath

Mircea Florin Şandru

CRINI ÎN CENUŞA ZILEI ©
– lirică feminină românească şi universală –

Pentru ea - Cristofor Aldea-Teodorovici Orchestra ( LIVE - Chisinau)

Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră. 

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Țară
Cu lacrima limbii noastre! 

Pentru ea ninsori se cern din spații,
Pentru ea puternici sunt Carpații,
Pentru ea e caldă vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei. 

Pentru ea noi văruim pereții,
Pentru ea mai sunt răniți poeții,
Pentru ea cresc florile visării
Pentru limba, pentru limba Țării. 

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Țară
Cu lacrima limbii noastre!

Grigore Vieru

Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate, 

Pentru ea mi-i teamă de păcate,
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Țară
Cu lacrima limbii noastre!

Pentru ea ninsori se cern din spații,
Pentru ea puternici sunt Carpații,
Pentru ea e caldă vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei.

Pentru ea noi văruim pereții,
Pentru ea mai sunt răniți poeții,
Pentru ea cresc florile visării
Pentru limba, pentru limba Țării.

Dumnezeu prima oară
Când a plâns printre astre,
El a plâns peste Țară
Cu lacrima limbii noastre!

Grigore Vieru

Lăsaţi-mă să termin poemul acesta

Pentru că nu semănam

cu nici unul dintre ei

m-au prins şi m-au bătut

din toate puterile

te vom ucide

mi-au zis

faceţi cum vreţi

dar rogu-vă

lăsaţi-mă să termin

poemul acesta

Rodian Drăgoi

Și e un drum

Și e un drum curat înainte să plec
îndărăt la morți? să mor iar?
până la os pâinea mă taie.

Visez fructul oprit –
cu roadele pentru voi –
mie dați-mi fața asta de pâine.

Dimitrie Stelaru 

(din volumul postum Îngerul vagabond, 1999)