C. P. A. – Vitalie Vovc: Un triptic: iar undeva cad bombe
mă uit la firul de păr
de care atârnă acum
universul
şi îmi spun că nu poate fi
decât un fir de păr
de femeie…
Vitalie Vovc
08/03/2022
Se afișează postările cu eticheta Vitalie Vovc. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vitalie Vovc. Afișați toate postările
aprilie 02, 2022
septembrie 17, 2021
Mi-au luat cuvintele şi au împletit din ele biciuri
Pe blogul lui Vitalie Vovc am văzut un poem care mi-a plăcut atît de mult că imediat am și vrut să-l haiducesc. Cum n-am reușit, l-am cerut autorului – și iată-l… (Liviu Antonesei)
mi-au luat cuvintele
şi au împletit din ele biciuri
cu care sunt lovit cu cruzime
de fiecare dată când
flutur din coamă
imitând trecerea vântului
printre firele pline de bătături
dar vântul nu mai vine
împietrit în urmă de ciubotă
stacojie
vântul aşteaptă să-i sar în cale
şi să-l ridic în coarne de cerb
arhetipic
de printre ţinte de bocanci
şi să-l arunc în slăvi
şi să ne luăm la-ntrecere: eu şi vântul!
dar de fiecare dată când
îmi iau a-vânt
mă arde cineva cu biciul
limbii mele
şi mă frige
şi urlu de durere
şi mă întorc fioros
ca taurul din Andaluzia
spre matadorul
care-i fâlfâie o cârpă roşie
ademenindu-l spre pierzanie
ah, de-aş putea să-mi iau
cuvintele înapoi
în loc de biciuri
să fac din ele fraze înaripate
să leg din litere silabe
şi din silabe – salbe de mărgăritar
să le înşir cicori-cicori
pe luncă
printre micşunele şi bujori!...
dar atunci când mi-au luat cuvintele
au împletit din ele-un bici
pe care îl aud din nou
şuerând la ureche
Vitalie Vonc
decembrie 24, 2019
1989, Revoluția
Când eram copil
Mă jucam de-a moartea
Închideam ochii şi
mă prefăceam mort
Gata, am murit
Să vină mama să mă
vadă
Cum am murit
Să-i pară rău
Să plângă toţi de
jale
Să vină toţi
Să vadă
Ce copil mininat au
pierdut
Să ştie ei cum să mă
mai certe
Altădată…
Dar nu funcţiona
Niciodată…
Nu poţi să te
prefaci mort
Asta am înţeles
atunci
Când eram copil…
Nu există moarte
prefacută
Nu există moarte
făţarnică
Nu există moarte în
suspans
Nu există moarte pe
datorie
Nu există moarte
interesată
Nu există moarte conformistă
Nu există moarte
traseistă
Nu există moarte
complotistă
Nu există moarte
manipulatorie
Nu există moarte
contemplativă
Nu există moarte
indiferentă
Nu există moarte
proletară
Nu există moarte
intelectuală…
Voi, acei care nu
credeţi,
Să mergeţi
Măcar o dată
în faţa unui tanc
sau TAB
sau măcar a unui şir
de ostaşi înarmaţi
şi să le strigaţi în
faţă :
LI-BER-TA-TE !
Apoi să veniţi
Să discutăm
La un pahar de
şampanie
Şi fursecuri
Dacă a fost revoluţie
În 1989
Ori ba.
noiembrie 20, 2018
Pe sine se
nu ştiu cum se scrie poezia
mă gândesc la toate poemele
care nu-şi găsesc exorcistul
şi rămân undeva în paraspaţiu
pe câte oare nu le-am nenorocit şi eu ?
atunci când îmi apar din senin
ori din mare tulburare
în faţă
ori poate le-am făcut un mare serviciu ?
cumplit exerciţiu
să condensezi zefirul suav
să-l împachetezi într-o
carcasă din 31 de litere
cu toată combinatorica lor
posibilă şi neologistică
imposibilă
scheletul gândului
care-o fi material
încă de la facerea lumii
cel mai desăvârşit
şi mai teribil poem
ce s-a lăsat contemplat
doar în ziua a şaptea
poezia se scrie
atunci când oboseşte
să mai fie poezie
şi se aruncă în gândul
şi-l las să cadă în apele tulburi
ale zilei a opta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)