Mi s-a părut

Cer îndurare ceasului mut, ca un păgân,
Din toamnă-n ceaţa dusă de ploi să mai rămân
În jocul tău de care va fi cândva să fug
Fricos ca o şopârlă sub frunzele de rug.
La noapte o să ningă. Spun semne din amurg.
Deasupra noastră fluvii de ciori flămânde curg,
Şi marginilor lumii parcă le dau ocol.
Bisericile-s pline de ciori ca de nămol.
Să fie mâine ziua în care m-am născut?
Aud în câmp cum timpul mai rumegă tăcut,
Şi bate vânt, şi norii se strâng în jurul lui,
Ca la un semn, spre iarnă, al meu şi-al nimănui.
Mi s-a părut o clipă că şovăi şi că-aştept
Să mi se culce-n suflet, cu umbra, plopul drept,
Apoi trecu şi-această nedumerire-n gol,
Vârtejuri să mă poarte şi să mă-ngroape-apoi
În liniştea prelungă ce stăruie-ntre noi.

Ion Horea 

Antologie © Mircea Florin Șandru