Încoronarea cu lacrimi

Multă vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multă vreme am crezut că privind prea mult
frumusețea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aș învinge mereu
fără martori și fără fast
de m-aș învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arată cu degetul instrumentele de
făurit duminici
felinarele de înaintat în deșert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
și nu știam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spațiile albe din
poemele mele
îți cântam litanii cântece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
și mă vindecam de mușcătura atâtor cuvinte
otrăvite.

Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme 

Daniel Corbu