Ascult-o azi

... doar azi

din cer

îngeri de zăpadă

nepriponiți pe-o parte

cealaltă parte strânge din dinți

în așteptare

priviri zidite-n prudență

un alt exil

ultimul zâmbet

pe apă pe iarbă

 

doar azi

noapte de piatră

 

Eli Gîlcescu

30.11.21

Prin ochii tăi

... o aud în somn

peste tot

rătăcind semne

din senin

 

și un dor

azi ca și ieri

două jumătăți

tot unul

două brațe

tot inimi

sărutul 

de care nu știe nimeni

 

Eli Gîlcescu

29.11.21

Ploaie de mai

Ploile lunii mai
umblă prin sufletul meu, voce necunoscută,
rostind silabe în limba celor necunoscuți
ca pietrele varului.
Mă dor picioarele și totuși alerg prin sunete magice,
mă dor brațele și totuși îngenunchez și cuprind
un lemn vechi pe care e scrisă
învierea morților din satul umil.
Mă doare sufletul de multă lumină
de-aceea mă închin obscurelor drumuri
pe care-am venit prin ploaia de mai
cărăuș sau poate pastor de la munții 
Gurghiului.

Aurel Gurghianu

Un poem orfan

Aș fi putut să uit cât de mult

mi-au sângerat mâinile

când o priponeam din loc în loc

lângă iarba crudă

scuturată de rouă

chiar dacă n-o vezi

i-am rupt legăturile

ca și cum aș trezi-o

în zori

să netezesc de stricăciuni grădina

chiar

dacă aș fi știut ce știu abia acum

de ce era cea mai tare

dar și cea mai slabă din lume

Eli Gîlcescu

Psalm

Nimeni nu plămădeşte iarăşi din lut,

nimeni nu ne descântă nisipul.

Nimeni,

Slăvit fii, Nimeni.

De dragul tău

visăm înflorirea Spre tine.

Nimic

eram, suntem, vom fi,

înflorind vom rămâne

trandafirii nimănui.

Cu sufletul în lumină,

cu urma pustie a nisipului în cer,

cu coroana, înroşită

de aprinsul cuvânt ce-l cântăm

deasupra, o! deasupra

spinului.

 

Paul Celan

Îmi scriu de acasă

Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.

Asta-nseamnă că muntele din fața casei

Așezată acolo departe-ntre ape

Unde un pod de lemn sună de pași grăbiți

Nu se mai face niciodată verde

În urma nopților mici de april

Când o mie de privighetori (sau numai una cu mii de glasuri)

Încep să cânte în sălcii, după grădini.

 

Asta-nseamnă că vântul venind de peste câmpie,

Unde a scuturat petalele perilor sălbatici

Și a bătut în porțile de lemn din mai multe sate

Spre a stârni moriștile cu zvon de bondar cănit,

Nu mai înclină în largi amurguri

Lungile trâmbe de fum spre nord.

 

Asta-seamnă că verile toate, cari vor veni,

Iernile toate cu sănii zburând năpraznic,

Fagii din marginea zării și zvelți mesteceni

Repetând prin ani toate undele curcubeului

Și făcând sufletul să tresară de-atâtea ori

Cu gândul la plug și la seceri, la timp de coasă –

Nu mai răsar din țărână și din azur,

Sunt mereu albastre și-amestecate.

 

Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.

Mâinile lui, învățate cu frigul

Și cu focul din arșiți, muncite optzeci de ani,

Îmi apar pentru o clipă dinainte, speriate,

Cum ar căuta ceva nedeslușit...

Apoi mă găsesc, devin dintr-odată sigure.

Suntem pe un drum de demult, drumul suie

Și pe când palma mea înflorește-n căldura lor

El se apleacă să ferească din cale un ram de spin

Rătăcit de prin arborii lumii.

Aurel Rău

20.21

La moarte nu mă gândesc încă

... doar la o plecare undeva departe

unde să nu calc pe bani aruncați în urma mortului

și stau și mă întristez

nu e ușor

chiar chin de multă vreme

nu mai văzusem atâta lume

jelind un tânăr

parcă îmi venea să merg între ei

iar jalea e multă pentru cei care mai au de tras

de viață

până când nu mai e

Eli Gîlcescu