Ploile lunii mai
umblă prin sufletul
meu, voce necunoscută,
rostind silabe în
limba celor necunoscuți
ca pietrele varului.
Mă dor picioarele
și totuși alerg prin sunete magice,
mă dor brațele și
totuși îngenunchez și cuprind
un lemn vechi pe
care e scrisă
învierea morților
din satul umil.
Mă doare sufletul
de multă lumină
de-aceea mă închin
obscurelor drumuri
pe care-am venit
prin ploaia de mai
cărăuș sau poate
pastor de la munții
Gurghiului.
Aurel Gurghianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu