Ce vesele cîntece cîntau
cele zece femei din spital
în acea duminică de lăsata secului,
ce carnaval
cu măștile lipite de obrajii supți
și tu ce voce aveai când mi-ai spus:
uite, mă țin de cuvînt, nu mai plîng,
uite, tristețea s-a dus.
Căci pînă și tristețea se dusese
cînd moartea începuse să secere
în fiecare zi pe cineva
și voi cîntați cîntece de petrecere
într-un mod îngrozitor de firesc
și toată lumea se cutremura de veselia
din acel salon strîmt și întunecos
de la spitalul Filantropia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu