când a zis
Paul
să o iau încet
știam că pașii mei vor fi atât de mici
aproape invizibili
dar că o să mi-o ia așteptările pe dinainte
fix alea pe care ziceam
dintr-o beție cauzată de un reject
că n-am.
disperarea mea
iadul meu personal, cum scrie pe Bumble
nu e când câinii vecinului latră la 3 dimineața
e când îți promit că-s un bărbat bun
și-ți primesc liniștea, din rochia ta roșie
și-mi ascund privirea către stânga
„e un cabinet stomatologic la etaj aici,
chiar peste cafenea”
un subiect schimbat e o inimă cu pansament
e o singură crăpătură, dar măcar nu am spart oglinda
îți e rochia intactă
dar sângele se vede și pe roșu
dar dacă ar fi să moară unul dintre noi subit
oricum,
am scăpat
și după noi…
potopul.
când mă gândesc că și Robin Williams era așa optimist ca mine
și și el a vrut să scape
ultima glumă ți-o face viața ție,
oricâte ai făcut tu la rândul tău
„E sado-masochism să vrei să fii fericit cu cineva?”
poate suntem o generație de semne de întrebare scrise cu creionul
care va lăsa loc unor adevăruri fluierate pe jumătate
trebuie să învăț cum să lupt pentru ce vreau
și chiar să lupt
mi-ai întors toată lumea cu susul în jos cu o amintire
sunt un visător care cere reciprocitate
chiar dacă tot se îndrăgostește apoi se trezește
mă tot urc și mă dau jos din commitment-uri
ca dintr-un lift.
iar cum tu ai legat
hedonism și nihilism
eu am putut lega trei întâlniri cu firul ăsta roșu
până când să cad pradă idealismului meu
nu pot renunța la viziunea asta
dar nu pot să fiu fericit fără ea
dar nu mai sunt așa sigur
că pașii mei mici către ce vreau să cred că e o schimbare
mai sunt destul.
e chiar confuzia asta, a ta
a nu ști ce e în spatele cortinei
realitatea paralelă
cu alt eu
cu alt lift
în care e altă muzică
și-n care spargem oglinzile împreună.
https://omiedesemne.ro/posta-redactiei-serban-pop-revine-cu-un-grupaj-de-poeme/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu