Se afișează postările cu eticheta mai. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mai. Afișați toate postările

noiembrie 28, 2021

Ploaie de mai

Ploile lunii mai
umblă prin sufletul meu, voce necunoscută,
rostind silabe în limba celor necunoscuți
ca pietrele varului.
Mă dor picioarele și totuși alerg prin sunete magice,
mă dor brațele și totuși îngenunchez și cuprind
un lemn vechi pe care e scrisă
învierea morților din satul umil.
Mă doare sufletul de multă lumină
de-aceea mă închin obscurelor drumuri
pe care-am venit prin ploaia de mai
cărăuș sau poate pastor de la munții 
Gurghiului.

Aurel Gurghianu


mai 06, 2020

Întrebări


Din pom de mai răsari
un cer hrănit de lacrimi

noi furtuni
deodată
aud cum ard
de atâtea patimi
se zguduie
de ploaie iar scâncesc
și simt ce simte ea
dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vine?...
sau vorbește-mi despre tine
uitându-te la soare

Eli Gîlcescu

mai 06, 2019

Amintire


Copil, fragile globuri eu lansam din pai,
mărunte lumi închipuind pe cele mari.
Subt pomi mărunte lumi, copilă, urmăreai,
în aer le spărgeai cu râsul tău de rai.
Acolo stau și-acolo stai prin vrăji de mai.

Despăturam, în amintire, timp și rai.
Suntem pierduți și azi în nesfârșitul mai.

Lucian Blaga

Poezii, 1962