Se afișează postările cu eticheta cimitir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cimitir. Afișați toate postările

iulie 31, 2026

Într-o clipă...

Fiecare dimineață își are șireturile ei. 
Cred că acesta este motivul pentru care finalul poemului este atât de puternic. 
Pentru că șireturile nu mai sunt doar șireturi. Devin ceea ce ne pregătește pentru ziua care începe. Pentru unii sunt pantofii de lucru, pentru alții bastonul, o cană de cafea, un semn al crucii, deschiderea unei ferestre, un caiet pe care îl așază pe masă. (Eli G.)

CPA – Dorin Popa

într-o clipă, parcă aș putea urca munții

în clipa următoare,

parcă zăresc cimitirul

și mă mir

că între cele două nu sunt ani,

nici luni,

nici măcar o zi,

doar o bătaie mai grăbită a inimii,

așa am fost de când mă știu

atât de puțin desparte puterea

de sfârșeală,

încrederea de teamă,

primăvara de frunza care cade

totuși, în fiecare dimineață,

îmi leg șireturile

ca un om

care încă nu știe

unde merge


noiembrie 21, 2021

20.21

La moarte nu mă gândesc încă

... doar la o plecare undeva departe

unde să nu calc pe bani aruncați în urma mortului

și stau și mă întristez

nu e ușor

chiar chin de multă vreme

nu mai văzusem atâta lume

jelind un tânăr


parcă îmi venea să merg între ei


iar jalea e multă pentru cei care mai au de tras

de viață

până când nu mai e


Eli Gîlcescu


mai 19, 2021

Psalm


în tot cimitirul

cele mai frumoase cruci sunt cele ale poeților săraci

din lemnul lor putred au răsărit

fire de maci

 

maci înfloriți

sunt crucile lor acum

în zile de sărbătoare

în duminici de fum

 

maci înfloriți

un fel de flăcărui

fără urmă de rindea

fără urmă de cui

 

ca o carte deschisă

este acest cimitir

în care macii plâng

într-o picătură de mir

 

cele mai frumoase cruci

sunt cele ale poeților săraci

din lemnul lor putred au răsărit

fire de maci

 

constantin preda





octombrie 18, 2019

Să-ți aduci aminte


Să stai singur părăsit de zei şi de oameni
inima ta să asculte bocetul
indiferent al vântului care îngroapă
sărbătoarea verii într-un cimitir al nimănui

să-ţi aduci aminte că mama
ta cândva a avut un copil graţios
că azi e bătrân şi umblă pe căi uitate
să-ţi aduci aminte de lacrimile ei

să te mai întrebi o dată
ce sens au toate astea

dacă fulgerul de aur al iubitei
a căzut într-o ţară pustie

să-ţi aduci aminte
şi să nu poţi plânge

Dan Laurenţiu