Atelier în carne vie

cioplesc în mine

fără milă

fără încetare

dalta prinde viață

carnea prinde moarte

nimeni nu prinde de veste

adorm ca un dezertor

dimineața mă trezesc

încătușat și gol pușcă

lumea din jurul meu

e plină de așchii

peste tot – carne risipită

cine mi-a comandat

lucrarea asta

a uitat de ea

cioplesc în mine

așchie după așchie

am devenit

propriul meu atelier

Dorin Tudoran

https://www.observatorcultural.ro/articol/bilciul-desertaciunilor-ramine-acelasi/#comment-125961

Călătoria lui

– in memoriam florin manolescu –

era foarte obosit

tocmai îl îngropase pe dumnezeu

de la cimitir pînă acasă

se tot întrebase

de ce făcuse singur

toată treaba

după ce s-a spălat pe mîini

a înțeles

că purta legate de umăr

două lopeți

îl dureau

cumplit de tare

abia de le mai putea mișca –

inutile

precum rugăciunea unui ateu

călătoria lui sfîrșea aici

o alta nu-și mai dorea

Dorin Tudoran

Calea

nu știu cum să ies. nu găsesc calea. conturul delirează

mult prea multe umbre pentru un singur om. și acela bolborosind

o limbă de început de lume. sau una de sfîrșit. oricum totuna.

nici piciorul fiarei nu mai lasă urme. nici fluturele nu mai știe

din ce parte îi vine aripa transparentă. din ce parte – zborul.

cineva solfegiază deși notele nu au primit încă un nume. Balconul

abia se mai ține în cîteva cuie de aer. deasupra – miriște albă.

dedesubt – miriște albă. eu nu mă deslușesc de-atîta limpezime

prin care trec într-un car de foc. plin de ecouri – surd la sunete. eu.

Dorin Tudoran

https://vasilegogea.wordpress.com/2020/06/27/un-interviu-cu-dorin-tudoran-in-pragul-implinirii-a-75-de-ani-realizat-de-ovidiu-simonca-in-observator-cultural/

https://www.observatorcultural.ro/articol/bilciul-desertaciunilor-ramine-acelasi/#comment-125961

leana bădălana

Cercul Poeților Apăruți (5)

prima dată

am văzut o puţă de femeie
pe valea vezii la deal dincoace de piteşti
eram mic
abia ajungeam la gaura cheii

ţin minte
toţi copiii din sat ieşeam buluc la poartă
de câteva ori pe an
mai ales iarna
când leana umplea goală toată uliţa

linie şi punct

deopotrivă
cerc de abanos

cu marginile ruginite
sălta

între buric şi cărare o stea neagră umedă mică
sub un pântec lăptos

pe un cer fără soare

era iarnă
leana bădălana frumoasa nebună din capu’ satului
cânta şi juca în pielea goală pe uliţă

mergea aşa oarecum în zig-zag

alergând prin zăpadă
de o parte şi de alta a drumului alb
ca o pasăre de foc deasupra vederii noastre
iar în urmă agale

cu un cojoc în mână venea biata florica săraca

ştia
leana bădălana nu trecea niciodată de troiţă
acolo

se aşeza un timp în genunchi

după care se ridica ușor liniştită
şi pornea la pas cu cojocul pe umeri spre casă

când au venit tovarăşii
să iscălească pentru livadă şi păduricea de plopi
era după crăciun
mărin şi florica tocmai în ziua aceea tăiaseră porcul
au scos pe masă murăturile ţuica vinul

şi carne prăjită

creştineşte
dar nu au semnat

acela a fost începutul

pe mărin şi florica i-au bătut măr toată noaptea
i-au legat fedeleş jos la talpa casei în beci
şi pe rând
toţi

beţi turtă
au prins-o pe leana

florica

i-a îngrijit cum a ştiut ea mai bine
nea mărin

a zăcut o vreme la pat şi a murit repede

în primăvară
leana bădălana

nu a mai vorbit de-atunci cu nimeni
a început

uşor

uşor

să cânte!..

Petruț Pârvescu

În norul de licurici al copilăriei

Cercul Poeților Apăruți (1) – Constantin Severin: 

Ta Twam Asi

în tinerețe bunica de la țară obișnuia să-mi coasă

gheare de bufniță la manșete

și îmi lega oase de picioare de urs

de șireturile pantofilor

ca să cresc deștept și puternic

iar eu credeam în mundus idealis și căutam poemul perfect

și iubirea care unește esențele

în țesătura de gânduri cuvinte și priviri

tot atunci îmi notam în caietul de poezii

dacă Dumnezeu ar șterge toate cuvintele

lumea ar dispărea în neant

dar un poem perfect ar putea să dea naștere

unui nou univers perfect

trebuie doar să traduci în sanscrită acest poem

și pe pământ va răsări un nemaivăzut oraș de aur

azi nu mai cred în mundus idealis și în poemul perfect

în orașul de aur fără aici și fără acum

iar în tăietura de diamant a privirii întreite

ivită din ochii fizici ochii arhetipali și ochii divini

văd tot mai clar cum inima se întrăinează de mine

și percep muzica dodecafonică a prăbușirii lăuntrice

acesta sunt eu în era comunicării online

în zadar încerc să îmi smulg de pe chip

Chipul originar și să fug

să dispar în norul de licurici al copilăriei

simt că devin treptat un arbore singuratic

încrustat cu himere gorgone și harpii

voi învăța să trăiesc și să mor simultan

voi trămuricu simțurile tot mai fantomatice

Constantin Severin

Suceava, 27 aprilie 2020

Poem de iunie

mă înfăşor în tine-n fiecare noapte
îmbătrânesc în tine... şi mă simt
ca un cireş cu fructele necoapte
pe talgerul tăcerii de argint

te simt în mine umbra unei stele
privesc oglinda vieţii tot mai rar
te simt curgând cu mâinile rebele
prin trupul meu de linişte avar

te număr ca cireșele din pom
te-ntreb mereu de ce-i oglinda cioburi
de ce-a rămas din umbra mea de om
doar o tăcere încifrată-n coduri

te născocesc ca pe-o mirare-a florii
când mierlele trezesc la viață zorii

Gheorghe Vidican

Toată lumea e a ta când ai renunțat la ea

Au înflorit copacii,
a înflorit verdele și s-a luminat cerul,
s-au trezit păsările
și iarba a început să crească.
Însă acum omul trebuie să tacă.
Au coborât ciutele pe străzile pustii,
acolo unde îngerul morții merge din casă-n casă,
și unde ochii se văd doar dincolo de ferestrele
brodate cu magnolii și străjuite de veverițe jucăușe.
A înverzit pădurea și-a început să cânte,
puii de lup aleargă zglobii,
iar urșii abia acum se trezesc din somnul lor de gheață,
soarele luminează doar umbra gândurilor trecute
și speranța plină de teamă a nopților viitoare.

Însă acum, mai mult ca oricând,
omul trebuie să tacă,
să lase lacrimile să curgă
și iubirea să vegheze porțile caselor întristate
și aplecate în rugăciune,
pentru că doar prin tăcere și prin nemișcare omul se va vindeca.
Pentru că, așa cum spunea cândva bătrânul călugăr,
toată lumea e a ta când ai renunțat la ea.

Emilia Ivancu

https://www.bibliotell.ro/wp-content/uploads/2020/06/revista-spicon-web.pdf

Pentru aniversarea morții mele

În fiecare an, fără să știu asta, am petrecut ziua

Când ultimele focuri vor licări spre mine

Și tăcerea se va așeza

Călător neobosit

Ca raza unei stele fără lumină

Atunci nu voi mai putea

Să mă regăsesc în viață ca într-o haină ciudată

Surprins de pământ

Și de dragostea unei femei

Și de lipsa de rușine a  oamenilor

Ca azi scriind după trei zile de ploaie

Ascultând cântecul unei pitulice și încetarea ploii

Și închinându-mă fără să știu la ce.

W. S. Merwin

Traducerea Mariana Floarea

For the Anniversary of My Death

Every year without knowing it I have passed the day   

When the last fires will wave to me

And the silence will set out

Tireless traveler

Like the beam of a lightless star

Then I will no longer

Find myself in life as in a strange garment

Surprised at the earth

And the love of one woman

And the shamelessness of men

As today writing after three days of rain

Hearing the wren sing and the falling cease

And bowing not knowing to what

W. S. Merwin

Cercul Poeților Apăruți (5) – W. S, Merwin: Pentru aniversarea morții mele

Copilul de pe munte. O voce

Nu am vrut să vin în această lume,

nu mi-am ales vremea, nici locul,

alții sau întîmplarea au ales pentru mine,

nu am datorii față de părinți, față de patrie

și nicicum față de epoca în care am sosit –

ar trebui să am drepturi, cîteodată

mă și bucur de ele, cel mai adesea tînjesc…

Dacă nu am ales nimic în privința sosirii,

ar trebuie să-mi aleg singur plecarea,

între garoafe albe și flori de cîmp,

dar omul e slab, ușor de cucerit

cu promisiuni deșarte, cu  mărgelele

colorate ale conchistadorilor,

așa că plecarea se amînă  sine die…

Mă tot multiplic și umplu pămîntul

de parcă aș fi primit o misiune sacră,

dar simt în plămîni parfumul

garoafelor albe și al florilor smălțuite,

smulse de pe dealuri și cîmpii…

Pe ape se apropie o corabie purpurie!

Liviu Antonesei

1, 10, 15 Iunie 2020, în Iași

Gândește-te

Lin picură azi milostiva pace, 
Și prin văzduh o șoaptă nu colindă, 
Peste întinsa lacului oglindă 
Amurgul umed umbre moi desface. 

Pe cer pornesc făclii să se aprindă, 
Începe bolta-n aur să se-mbrace, 
Stejarul mut deasupra noastră tace, 
Abia arare cade câte-o ghindă... 

Cum stăm așa, cu ochii duși în stele, 
În inimă simțindu-ne veninul, 
Părem doi tainici făcători de rele. 

Mă înfioară zările albastre: 
Gândește-te, ce clar le-ar fi seninul 
De n-am fi noi, cu sufletele noastre...

                                        

Octavian Goga

Ploaia

Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,
şi-n melodia caldă, rămuroasă,
eu auzeam pămîntul cum respiră,
iarba cum creşte, noaptea cum se lasă.

Nu era nimic trist, dar solemn,
sufletul lumii închis în lemn,
în flori palide, în hribi şi scaieţi
revărsa bucuria tainicei vieţi.

Cerul pierdut în ceţuri îl uitam.
Nu mai eram nici eu decît ram,
decît rădăcină avidă şi pace
de ierburi vîscoase, opace...

Însă irizata, subtila apă voioasă
avea licurici, clopoţei în plete ;
jumătate din fiinţa ei luminoasa,
lăsînd să cadă văluri încete,

apărea-n pajişte sau lîngă bălţi,
o zînă pe care-o văzusem şi-n alte dăţi.
Numai picături de apă, văpăi
de fosfor era frumuseţea-i dintăi.

Sunt ploaia, spunea, sunt ploaia de vară,
voi face să-nverzească pietrele şi să răsară
ochii morţilor în cîmpia cu flori...
Tu m-ai visat, poete, de-atîtea ori.

Cînd vei muri, ai să-mi cunoşti puterea,
dizolvantă, murmurătoare.
Oxigen şi...H2 - mi se pare,
chicotea lîngă mine tăcerea.

Şi-ndată vraja căzu, vraja cea mare,
din care cresc poeme, fiinţi ireale ;
spaţiile fură din nou uscate, goale,
din apus pînă-n soare-răsare.

Magda Isanos

Celelalte femei

Există și alte tipuri de femei care nu citesc poezie
cele care nu cumpără cărți
cele care beau o ceașcă de cafea în loc de cappuccinos la Starbucks,

cele care nu știu cine este Bukowsky
nici Monica Gaee, nici Sabines,

dar știu calea către școli, universități, cinema, biblioteci sau muzee,

pentru că își duc copiii, nepoții sau frații.
Sunt acele tipuri de femei care lucrează în afara și în interiorul casei timp de 20 de ore și mai au timp să viseze.
Altele lucrează în birouri, fabrici sau ateliere, și toată ziua
spală, curăță, aranjează...
Și nu folosesc pungile Michael Kors
Folosesc pungi de plastic, de pânză, sau rucsacuri.
Aceste femei sunt cele care nu utilizează internetul, dar își cumpără o cartelă telefonică ieftină, pentru a fi în contact cu cei dragi lor.
Cele cu ortografie proastă
cele care petrec timpul în locuri sfinte, în loc de centre comerciale sau săli de gală.
Există femei „fără doctorate”, dar mai înțelepte și mai inteligente; cu bun simț, femei nobile, carismatice, femei cu bun umor.
Există acele femei care nu sunt avocați, arhitecți sau medici...
Doamne adevărate cu rochii simple încălțăminte modestă. 
Cele care nu se îmbracă sau nu au nevoie de haine sau pantofi scumpi pentru a se simți feminine.
Cele mai puțin grațioase pentru stereotipurile de modă și frumusețe rasială.
Femei curajoase, femei dintr-o singură bucată, care nu se rup, care nu se crapă, care nu se îndoaie. Femei puternice.
Acestea sunt cele pe care le vezi vânzând fructe în piețe sau sub poduri, în parcuri chioșcuri și bulevarde care nici măcar nu știu despre tehnologie sau nu vorbesc engleză.
Dar știu să spună bună dimineața, după-amiază bună, și bună seara. Spun cu permisiune și sfială, mulțumesc și vă rog, și mereu cu zâmbetul pe buze.
Sunt fericite ajutându-i pe alții.
Femei cu care vorbești 10 minute și îți schimbă percepția asupra vieții.
Femei, ca mama Pământ, protectoare, fertile, liniștite, înțelepte, puternice.
Cele care se îmbolnăvesc și nu se plâng, cu atât mai puțin publică pe rețelele de socializare. Femei din esență de lemn tare.
În fiecare femeie din acestea locuiește atâta dragoste, înțelegere, înțelepciune, forță și respectul unei linii care refuză să moară.
Femei de fier... Nu din sticlă.

Dharius Vidal

http://dakhma.blogspot.com/2018/10/las-otras-mujeres-dharius-vidal.html

Chiar când memoria

Chiar când memoria mea ostenită, 

Asemenea tramvaielor de la miezul nopții,
Va opri doar în stațiile principale,
Nu te voi uita.

Îmi voi aminti
Seara liniștită, fără sfârșit a ochilor tăi,
Suspinul, cu capul pe umărul meu
Și părul tău, ca o plutire veșnică.

Apoi, despărțirea…

Și doar în câte-o noapte
Degetele mele nevăzute, de departe,
Se vor împleti în părul tău.

Ismail Kadare

Am făcut tot ce ținea de noi

Am dărâmat pereții,
stâlpii toți de susținere,
am tăiat pădurile și munții înalți,
peștii i-am întors cu burta în sus.
Am făcut tot ce ținea de noi,
și turlele bisericilor le-am scurtat,
încât cerul să nu mai fie proptit
de nici un element de sprijin de pe pământ.
Am făcut liniște, mi-a zis Marți ostenit.
În această liniște profundă
așteptăm, ascunși în iarba nouă,
să cadă cerul pe noi.

 Andrei Gazsi

Pe toate de-a valma

George Adrian Popescu

2 ore

Noaptea împreună

.

ai degetele desculțe pe umerii mei

tu de la infinirea sufletului aveai

nume de pași pe pieptul meu

.

tu erai

cum s-ar fi eu sunt

un dumnezeu și un picior care se desprinde

din lut

tu erai

uf ești ești

pe marginea ochilor desculță de trup

îmi numărai pulsul și orele cât mai aveam

mândrule olimp mândrule olimp cum semeni tu

cu ea goală

pe umerii mei curgând

pe carnea mea alergând

pe toate de-a valma oprindu-se să mă

soarbă

cum semeni tu cu întinderea aerului

când ea desculță pătrundea în mine desculț

să rămânem fără oprire în voalul de iarbă

înlănțuiți

de nebunia unui singur trup