august 02, 2016

Portret

Sunt bătrîn, bătrîne, timpul nu mă iartă
Anii – nu știu bine cînd – s-au adunat:
Mai iubind o fată, mai ratînd o carte,
Mai plesnind din biciul rîsului curat;

Mai lovit de soartă, cîteodată, -n față;
Mult mai des, din spate – de prieteni buni;
Mai uitat în somnul alb, de dimineață;
Mai plîngînd în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;
Mai tratîndu-mi clipa pentru-un ceas fictiv;
Mai stingînd lumina tîmplelor, alpină;
Mai cerînd ninsorii tainicul motiv;

Mai purtînd pe umeri munții iluzorii;
Mai glumind cu mine ca să nu mă dor;
Mai căzînd din șaua certă a rigorii;
Mai cutremurat de un frig interior;

Mai mințind de dragul unui alt dor – sudic;
Mai visînd la umbra morilor de vînt;
Mai pîndind amurgul simțurilor, ludic;
Mai crezînd în rima plînsă de cuvînt...

Sunt bătrîn, bătrîne, timpul îmi împarte
Anii pe din două, leneș alternînd:
Mai ratînd o fată, mai iubind o carte...
Pîna unde, totuși, pînă unde? Cînd? 

Laurențiu Ulici 

prefață la volumul 
Arte & meserie. Versuri vechi & noi, autor Romulus Vulpescu

Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca,1979

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu