Cum aș putea, oare, să te uit?

cum aş putea, oare, să te uit
când tu vii la mine în fiecare noapte
despici uşor fereastra în două şi intri, şi ieşi, şi intri
şi te uiţi, şi mă uiţi şi iar te uiţi cum te visez şi te văd
cum tai în două fereastra şi intri, şi ieşi, şi te uiţi, şi mă uiţi
cum aş putea oare să te uit?
când tu ţi-ai făcut din ubicuitate un tandru obicei
şi eşti peste tot şi eu sunt pe niciunde
când tu îmi invadezi conştiinţa cu subconştientul tău
şi îmi intri pe sub piele epilându-mi venele prin interior
te plimbi cu gondola tăcută pe arterele mele şi îmi tulburi sângele
cum aş putea, oare, să te uit?
când tu înalţi castele de nisip din mâinile mele
şi circuli fără bilet pe toate liniile palmelor mele
cum aş putea, oare, să te uit?
când în fiecare dimineaţă când mă bărbieresc
tu eşti acolo, mă aştepţi şi îmi dai „bună dimineaţa!” din oglindă
cum aş putea, oare, să te uit?

Iulian Tănase