azi ai oprit o femeie
din drum doar privind-o
ai făcut-o să treacă strada şi să vină spre tine
chiar dacă tu nu ai făcut altceva decît să întorci capul
exact în momentul acela
şi apoi să te îndrepţi în direcţia opusă
cei mai lucizi dintre noi au dispărut
înainte de a putea traversa pentru fiinţa liniştită
şi furioasă
pe care doar tu ai văzut-o
cea care se opreşte de cealaltă parte a străzii
nemaiştiind încotro s-o pornească
în fiecare dimineaţă ne îmbrăcăm unii ca alţii
ne amestecăm unii cu alţii
pentru cîteva clipe încă ne tăvălim în urmele viselor
de peste noapte
mult mai tîrziu decît niciodată ne întîlnim

Sebastian Reichmann
Bucureşti, 9-10/5/05
Bucureşti, 9-10/5/05
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu