Eplică-mi, iubire

Explică-mi, iubire

Pălăria ta se ridică uşor, salută, pluteşte în vânt,
capul tău descoperit a fermecat norul,
inima ta în altă parte-i dusă,
gura ta îşi anexează graiuri noi,
iarba tremurătoare sporeşte în câmpie
vara flutură încoace-încolo flori de ochiul-boului,
orbit de fulgi obrazul ţi-l ridici,
tu râzi şi plângi şi singur te distrugi,
ce poate să ţi se mai întâmple -

Explică-mi, iubire!

În sărbătorească uimire păunul roata cozii-şi deschide,
gulerul de pene îşi înfoaie porumbelul,
de uguit preaplinul aer se dilată,
răţoiul ţipă, din mierea sălbatică se înfruptă
câmpia-ntreagă, şi-n parcul rânduit
tivită-mprejur cu praf de aur e fiece brazdă.

Se-mbujorează peştele, depăşeşte stolul,
prin hăuri se prăvale, în patul de corali.
La muzica nisipului de-argint, sfios dansează scorpionul.
Gândacul de departe-adulmecă sublime desfătare
de-aş avea instinctual lui asemeni aş simţi
aripe strălucind sub carapace
şi drumul spre tufa-ndepărtată de fragi l-aş lua.

Explică-mi, iubire!

Apa ştie-a vorbi,
valul ia valul de mână,
în vie strugurele creşte, se-nalţă şi cade
Cât de încrezător din casă melcul iese!

O piatră poate înduioşa altă piatră!

Explică-mi iubire, ce nu pot eu însămi lămuri:
atât de îngrozitor de iute trecătorul timp
să îl petrec doar cu gânduri şi singură
să nu cunosc nimica drag, nimica drag să împlinesc?
Nevoie-i să gândeşti? Nu ţi se simte lipsa?

Tu spui: un spirit, altul, pe tine conteză...
Nu-mi lămuri nimic nimic. Eu salamandra o văd
prin fiecare foc mergând…
Nici un fior n-o cutremură, nimic nu o îndurerează.

Ingeborg Bachmann