Bruscul poem al femeii iubite

Departe de pescari nesfârşitele fluvii alunecă
murind de sete treptat...
Au fost văzute noaptea mergând spre dragoste - ; o
Femeia iubită e ca izvorul,
Femeia iubită e ca ideea filozofului care suferă.
Femeia iubită e ca un lac adormit pe un deal pierdut.
Dar cine-i această misterioasă care trece tremurând,
cu pieptul ca o flacără albă?
Această misterioasă cu ochii, buzele şi degetele
într-o formă inexistentă?
Prin grâul crud, în câmpiile de soare, pământul îndrăgostit
a ridicat spre ea faţa palidă a crinilor.
Şi ţăranii se simt transformaţi în prinţi cu mâini
fine şi feţe transfigurate...
O, femeia iubită este valul singuratec alergând departe
de ţărmuri.

Odihnită-n adâncu-i steaua şi dincolo de el.

Vinicius de Moraes