Tu ești ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lăsa din ceruri
parcă plutind, atât de rară,
zbura de-afară în odaia
în care stam și, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,
mi se opri pe umeri, mică,
și mă-ntreba din ochi: – Tu ești ?
și, nemaiașteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.
Tu ești...
Eugen Jebeleanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu