A plecat. Azi. Nu are cum să iasă rău într-o o zi sfântă.
Întâmplător, o zi a luminii... de carte. Încă una.
O urmărire continuă. Și cât mai rămâne din
Colecția o carte în dar.
Dacă nu o găsiți într-un loc, căutați-o într-altul.
Revelații 77 Vremuri reci
mă răsplătesc în tăcere.
Eli Gîlcescu
21.11.2024, Burlington
Să
fie, oare, acestea, ultimele mele rânduri scrise, ultimele
mărturii despre tot ceea ce este mai adevărat cu putință?
poezia mea s-a împărțit în atâtea etape,
câte organe are trupul,
sau câte instincte rămân la temelia vieții.
după fiecare etapă consumată
am crezut că vine sfârșitul lumii,
eram epuizată precum un animal
înspre seară, când își caută loc de odihnă cu o patimă rece.
și mereu apăreai tu, nepăsător și nebun,
erai îndrăgostit, dar nu de mine,
iar eu îți tăiam pe dinăuntrul trupului meu
ochii și gura până când
țâșnea sânge în gura și în gâtul meu.
tot sângele tău se scurgea
în stomacul meu și toată mizeria noastră
devenea, într-un târziu
neagră.
ce știi tu? cum stau acum și scriu,
bolnavă de iubire, bolnavă din
cauza vârstei înaintate,
singură în fața toamnei, a iernii, a primăverii
și a verii care vor veni,
în fața frunzelor ruginite care se adâncesc
în pământ în vârtejuri din ce în ce
mai perfecte, cum refuz să te
mai ating pentru că ai iubit altă femeie când aveam atâta
nevoie de mâinile tale?
niciodată nu mă voi mai întoarce spre tine
decât cu ochii minții.
între noi moartea se ridică din ce în ce
mai înaltă, apare pajiștea
cu iarbă de mătase pe care aleargă,
într-o ordine prestabilită, lupii
cu mieii, poeții cu îngerii,
femeile cu bărbații, muzica cu scrâșnetul
sfârșitul lumii, eu și cu tine...
Angela Marinescu
Volumul BLUES & PARCUL (1997)
nu căuta ceea ce vrei neapărat să găsești
un lucru, starea de grație, o operă, o altă ființă,
trebuie să te lași tu însuți găsit, tu adică eu –
o lecție pe care nu o voi putea învăța niciodată,
caut și caut, mereu și mereu, aiurea, în gol,
ba mă orbește lumina, ba mă înghite întunericul…
nu-mi cere explicații, dacă ai nevoie de ele,
e semn limpede că nu știi nimic, iar explicațiile
nu te vor ajuta la nimic, după vorbele înțelepte
ale unui personaj obscur dintr-un roman de Haruki.
și mereu mă relansez, cu entuziasm, cu încăpățînare,
uneori cu dragoste, alteori aproape cu ură feroce–
game over – insert soul, soul over – insert game…
Liviu Antonesei
Sunt zile
Sunt zile când nimic nu se leagă
– e greu să înţelegi din ce motiv –,
dar nu vrei nicicum să te trădezi
şi arborezi un zâmbet expresiv,
pari omul sigur pe sine, fericit,
deşi jocul acesta nu te prinde
şi te simţi precum hâdul dichisit,
vinovat pentru falsul ce-l vinde;
dar cel ce-ţi vede ochii încărcaţi
de un doliu profund, încercănaţi,
– un negru definitiv părăsit
de orice licăr, hades întrezărit
de care fugi –, va şti fără să-ntrebe
că paharul nu ţi-l umple Hebe
Am un trup
Am un trup care poate fi ucis, eu nu;
asta îmi aminteşte de Hemingway,
dar mai ales de jumătatea omenească a lui Isus,
cea temătoare la gândul paharului plin
care i se întindea;
paharul lui nu e şi paharul meu,
dar teama nu diferă;
copleşitoarea lui certitudine n-a risipit în om
frisonul dat de schimbarea ce urma;
în paharul meu e altfel de lumină,
eu sunt pe de-a-ntregul om;
teama nu schimbă nimic;
am un trup care se poate frânge,
un suflet care nu.
Nu este un poem pe care să-l descifrezi
ușor
fără mult zgomot
dispare odată cu trupul meu
prea devreme
îți spun că nu e o tragedie
nici păcat
Avem destul timp să fim
în călduri,
jucându-ne de-a v-ați ascunselea
în fel și chip
dacă m-ai întreba
ce știu pământul și marea
despre ea
mereu pe drumuri
fără să flămânzească
țărâna din țărâna morților mei
țărâna în care ne-a împreunat
rădăcinile
într-un tremur de lumină
anonime gânduri
anonimi și noi
sortiți să (nu) ne fi văzut
auzit
în duminica de ieri
Elisabeta Gîlcescu
Și tu ești iubirea.
Ești de sânge și de pământ
ca și ceilalți. Pășești
asemenea celui ce nu se dezlipește
de ușa casei.
Privești asemenea celui ce-așteaptă
și nu vede. Ești pământ
ce-ndură și tace.
Ai tresăriri și oboseli,
ai cuvinte – drumuri
în așteptare. Iubirea
e sângele tău – nu altceva.
Cesare Pavese
Traducere: Costel Drejoi
Ești ca un pământ
de care nimeni n-a vorbit vreodată.
Nu aștepți nimic
în afara cuvântului
ce va țâșni din străfunduri
ca un fruct printre ramuri.
E un vânt care-ajunge la tine.
Lucruri uscate și de două ori moarte
te-ncurcă și se fac praf.
Membre și vorbe bătrâne.
Tremuri în plină vară.
Cesare Pavese
Traducere: Costel Drejoi
Și-atunci, noi, lașii,
cărora ne plăceau seara
plină de șoapte, casele,
potecile către râu,
luminile roșii și murdare
ale-acelor locuri, durerea
îndulcită și mută –
noi ne-am smuls mâinile
din lanțul viu
și-am tăcut, însă inima
ne-a tresăltat sub năvala sângelui
și n-a mai fost dulceață
și n-a mai fost lepădare de sine
pe poteca spre râu –
– nemaifiind supuși, am învățat
să fim singuri și vii.
Cesare Pavese
Traducere: Costel Drejoi
1.
mai multă credință în vorbele unui mare poet
după o explozie de imprecații și blasfemii împotriva
dragostei, purității și a lui dumnezeu, pentru că a spus
magnific, tautologic și divin, vorba poate e aprocrifă,
„dumnezeu este dumnezeu, în numele lui dumnezeu!”
și nu mai este nimic de adăugat, el a spus totul, s-a mîntuit…
2.
mai multă credință decît în vorbele corbilor înzorzonați în aur,
negustori hapsîni ai harului, vînzători de indulgențe,
cu burdihanele strînse în centuri bătute în pietre prețioase
și fețele puhave care absorb lumina precum bureții scîrboși
toate zoaiele și murdăriile acestei lumi agonizînd sub lună…
3.
nicicînd n-aș intra în regimentele lor spurcate, le ocolesc
cu groază, mă cutremur de o neobosită oroare,
nicicînd nu voi croncăni cu ei, nu voi urla cu lupii negri…
Coda
aș vrea ca marele poet să mă accepte în preajma sa,
nu am talentul, nu am puterea blasfemiei, dar pot,
asta chiar pot, pot rosti sonor și clar, cu voce vibrantă
„dumnezeu e dumnezeu, în numele lui dumnezeu!”
chiar dacă dumnezeul meu nu ar fi nicăieri de găsit…
Liviu Antonesei
21 August 2024, în Iași
Mircea Dinescu
La o masă umblătoare,
la un vin ce nici n-a fost,
stau cu moartea-ntre pahare,
chefuind în zi de post,
urcă viermele pe lampă,
fierb piroanele în uşi,
simt mireasma ei de vampă
dezbrăcată de cenuşi.
Astăzi nu, dar mîine poate
(dracu ştie oare cînd),
fi-voi tînăr pe furate,
iar bătrîn şi mai curînd.
In memoriam Ion Vianu
am știut de la bun început, de dinainte de respirație,
că nu sînt de aici – pașii apăsau iarba, o știam, verde,
dar nu era de acasă, nici parfumul de lavandă ce se
ridica puternic din memorie, nu din florile prezente...
dar nu eram de aici, parcă mă născusem în surghiun
și cu siguranță acolo voi rămîne de-a pururea pururi,
nu am orgolii deșarte, dar numai domnul a mai trecut
prin această înstrăinare de sine, înstrăinare de mine,
călcînd iarba și mirosind parfumul dens de levănțică
din memorie – shekina, da, mai veche decît sophia...
Liviu Antonesei
27 Iulie 2024, în Iași
e ca
la război
te țin în brațe și nu știu mâine
care moarte va rupe fâșii
ce va distruge
din celălalt
mai bine plec
sau mai bine învăț să nu mă atașez
nici de ziua de mâine
nici măcar de cea de azi
îmi spun hotărâtă
ce fel de dragoste am început noi?
pe tăișul ei fac echilibristică
în timp ce tu îmi acoperi sânii
cu gura
vrei să intri cu totul în mine
iar eu spun da
și rămân
Albastră, adierea clipei. Când plutea
în zori parfumul tainic al speranței.
Și când îți petreceam eșarfa
pe lacrima de lebădă a acelor mirări
ce destrămau visul. Nu face nimic,
alizeul miriștilor ne însoțește ca o promisiune
tandră. Un curcubeu – al căror iluzii oare?
se ivește din cer, din oceanul
turbulent al vremii ca o mușcată poate,
ca o egretă tremurătoare, și mâna ta
ce îmi acoperă gândul privirii se înșeală.
Prin păpădia acelui nimb de rouă polară
doar caii au zâmbetul sacru al copilăriei.
Târzie, dragostea mea rănită de zâmbetul
tău de libelulă…
Ion Panait
(1 Martie 1941 – 8 Septembrie 2009)
autoportret
doamne cine sunt eu
un mâncător de cârnați
o mare tăcere într-o mare prostie
împletesc funia de care mă spânzur
și-mi scot limba
dintr-o servietă cu mandarine
și
frumusețea unui vers gol
liniștea mea
sunt un om
contemplând descreșterea diafană într-un apartament oarecare
asemănător unei serii de numere depărtându-se în abstract
când luminile au aerul că au căzut și așteaptă
George Almosnino
O schiță care impune o stare de expectativă vigilentă din partea cititorului.
Doar așa va putea să surprindă farmecul preeminent al unui poem care atrage
(inexplicabil, calm și difuz), zâmbetul, frumusețea și harul poetului.
Felicitări! (Eli Gîlcescu)
o priveam prin lentilele închise ale ochelarilor de soare,
nu putea sesiza urmă de indiscreție, fiecare pe banca sa,
față în față, la distanța obișnuită pe aleile parcului,
era frumoasă, cu adevărat frumoasă, cu un aer blînd
de cadînă orientală lenevind în grădina de trandafiri,
arunca cu mișcări blînde firimiturile cetei de hulubi
care se plimbau ciugulind alene de pe vastul lor domeniu,
gureșele vrăbii acționau ca haiducii – ocheau, apucau iute
și zburau ca mici săgeți spre locul ce le oferea siguranță,
columbele își apărau într-o doară monopolul, doi pași
mai grăbiți spre intrusă și apoi întoarcerea pe domeniu,
priveam jocul zburătoarele și mai ales o priveam pe ea,
mișcările calme, zîmbetul difuz de pe chip, frumusețea…
mă gîndeam s-o felicit, dar nu știam pentru ce anume…
frumusețea ei era un dar, fără mari merite personale,
iar bunătatea poate că era doar simulată, ca și toată
liniștea de pe chip, din mișcări, din întreaga ființă,
o priveam în tăcere ascuns de lentilele negre, să nu creadă
altceva, să nu interpreteze greșit, să nu se sperie… de ce?
nici eu nu aveam habar ce-mi doream cu adevărat,
nici dacă îmi doream cu adevărat ceva în ceea ce-o privește,
poată că frica mea avea mai degrabă motiv, un temei serios,
chiar așa ascunsă cum era în spatele lentilelor negre…
Liviu Antonesei
6 – 7 Iulie 2024, în Iași
nu sînt dimensiuni grotești ale trupului, doar puncte
într-o cronologie, triste și apăsătoare vîrste finale…
corpul meu se resetează mereu după estetica minimalistă
după fiecare plecare mi se reduce locul în memoria lumii
magnifică bîntuie furtuna uitării, solul definitivei absențe…
viața, viața mea va ajunge o plimbare lentă prin piețele
pustii din tablourile inedite ale fantastului De Chirico…
20 – 21 Iunie 2024, în Iași
