Sunt zile când nimic nu se leagă

 C. P. A. – Francisko Kocsis: Două poeme noi

Sunt zile

Sunt zile când nimic nu se leagă

– e greu să înţelegi din ce motiv –,

dar nu vrei nicicum să te trădezi

şi arborezi un zâmbet expresiv,

pari omul sigur pe sine, fericit,

deşi jocul acesta nu te prinde

şi te simţi precum hâdul dichisit,

vinovat pentru falsul ce-l vinde;

dar cel ce-ţi vede ochii încărcaţi

de un doliu profund, încercănaţi,

– un negru definitiv părăsit

de orice licăr, hades întrezărit

de care fugi –, va şti fără să-ntrebe

că paharul nu ţi-l umple Hebe

Am un trup

Am un trup care poate fi ucis, eu nu;

asta îmi aminteşte de Hemingway,

dar mai ales de jumătatea omenească a lui Isus,

cea temătoare la gândul paharului plin

care i se întindea;

paharul lui nu e şi paharul meu,

dar teama nu diferă;

copleşitoarea lui certitudine n-a risipit în om

frisonul dat de schimbarea ce urma;

în paharul meu e altfel de lumină,

eu sunt pe de-a-ntregul om;

teama nu schimbă nimic;

am un trup care se poate frânge,

un suflet care nu.