Nu mai e mult şi voi trece dincolo,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat
În care am stat cu Ea nopţi şi zile. Dulce era gustul Ei,
Sălbatic era trupul Ei, adânci erau ochii Ei, ochii Ei negri.
Când se lăsa seara, când draperiile erau trase, când focuri mici
Pâlpâiau în şemineu, îi desenam flori pe piele.
Parcă toate mă dor. Aud şi acum forfota sângelui,
Cântecul ploii, coapsele Ei frecându-se sub cearceaf,
Un sunet împurpurat strălucind în carnea Ei
Şi în carnea mea; o muzică venind de dedesubt, un plânset venind
De deasupra. Un buchet de forsiţia, un arbust de ceai, o rodie,
Un coş cu nuci, un tort aniversar, fusta Ei roşie
Uitată pe scrin, albeaţa trupului Ei, perle în cutii negre, de piatră.
Toate acestea trăiesc, sunt săpate în foc,
Cortexul meu fumegă; din cenuşa lui un heruvim albastru zboară spre cer,
Apa nopţii se prelinge în picuri mici; o, eram tânăr, o, eram tânăr.
Dar acum nu mai e mult şi voi trece dincolo; fiinţa se va despărţi de fiinţă,
În rămuriş va rămâne doar umbra, un clopot înstelat,
În care am stat cu Ea nopţi şi zile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu