Stele

O, sfintele stele nemuritoare, sus deasupra muritoarei mele frunţi,
Unde credinţa, cu copilăroasa-i înflăcărare naivă îmi făgădui-ntr-o zi cerul,
Când mi s-or fi-nchis de veci ochii şi-mi va fi trupul coborât în mormânt!
O, tăcutele stele de neînţeles! o, tainică armie a nopţii!

Dragul meu, ziua-i cu-atâta zgomot şi proză, furată de ce-i mărunt şi material,
Iar oamenii sufletu-şi tăgăduie şi nimeni nu vânează veşnicia.
Vino cu mine unde ne cheamă noaptea cea sfântă cu ochii de stele,
Unde-o adiere de dragoste ne-nvăluie şi ne-adapă din cupa ei speranţa.

Împreună ori fiecare singur într-o zi noi doi vom muri-mpreună, dragule,
Şi-i atât de adânc mormântul şi cerul e-aşa de înalt şi nimeni
nu ştie dacă Dumnezeu trăieşte,
Şi eu n-am decât glasul inimii mele făgăduindu-mi cerurile
Şi nemuritoarele stele, sus, deasupra muritoarei mele frunţi.

Hélene Swarth