Egal și liniștit

am cunoscut duritatea pământului
am cutreierat furtunile oceanelor
îndurând spaima insulelor îndepărtate şi necunoscute
şi-acum ajuns aici
nu ştiu cine sunt
îmi amintesc pauzele muzicale

ale celor ce traversau strada
întotdeauna cei ce traversau îmi păreau cunoscuţi
dar odata ajunşi pe-un trotuar sau pe altul
ei îmi deveneau străini ca bancnotele false
am văzut cândva o fereastră
pe care o zi întreagă au intrat toate frunzele
castanului de peste drum
în camera plină cu frunze mă-nchipui şi acum rasuflând
rasuflând

ori case în care priveam din mersul tramvaiului seara târziu
secvenţe luminiscente camere în care n-aveam să intru niciodată în viată despărţire brutală de ceva
ce simţeam că-i al meu sau ar fi putut să fie
degeaba au fost toate acum pe străzile lumii e noapte ultimii trecători sunt din carne
vie sângele lor presează tăcut atâtea porţi încât ajunşi acasă ei cine mai sunt
cine mai poti fi
printre atâtea porţi atâtea drumuri
O când va fi acest glob egal şi liniştit: o calotă
de apă şi una de pămănt
De ce bătrâne ocean
eşti sfâşiat de pliscul continentelor

Constantin Abăluţă