De-aș putea

De-aş putea cel puţin să constrâng

în acest ritm greoi al meu

ceva din sclipirile tale;

de mi-ar fi fost dat să pun în armonie

cu vocile tale bâlbâitul vorbei mele:

eu care visam să-ţi răpesc

cuvintele sărate,

în care natura şi arta se-mpreuna

să-mi strig mai bine melancolia

de copil îmbătrânit ce nu trebuie să cugete

N-am în schimb decât literele grosolane

ale dicţionarelor, şi obscura

voce dictată de dragoste răguşeşte,

se face tânguitoare literatură.

N-am decât aceste cuvinte,

care asemenea unor femei uşoare

Se dăruiesc oricui le cere;

N-am decât aceste fraze obosite

pe care vor putea să mi le fure mâine

studenţii canalii în versuri adevărate.

bubuitul tău creşte şi se dilată

albastră noua umbră.

Mă părăsesc ca încercare gândurile.

Simţuri nu mai am; nici sens. N-am margini.

 

Eugenio Montale