Gavotă

În clipe dulci de seară, când gândul alb se plimbă
Pe strune demodate şi forme rococo,
Subtila fantazie ne fură şi ne schimbă
Pe tine-n Colombină, pe mine în Pierrot.

Atunci ne luăm de mână şi palizi, pe terase
Dansăm gavota moartă, în taină ascultând
Cum sufletul îngână un foşnet de mătase
Ce ne conduce paşii lâncezitor de blând.

Dansăm în umbra serii... şi tot mai mult mă-mbată
Pudrata elegenţă a timpului apus,
În timp ce tu, naivă, sau poate-nduioşată,
Ridici molatec trena din ce în ce mai sus...

Dumitru Iacobescu