Atavism

Uitatul pe fereastră a devenit un tic,
Toată lumea se uită pe fereastră.
Citește, spală, iubește, moare
Și din când în când dă fuga
Și se uită pe fereastră.

Ce vreți să vedeți?
După cine priviți?
Luați-vă gândul, cine a fost de venit a venit,
Cine a fost de plecat a plecat,
Ce a fost de trecut prin dreptul vostru a trecut.

Lăsați perdelele,
Trageți obloanele
Și mai luați-vă o dată tensiunea.

După ce a văzut totul – ploi, războaie,
Soare, cârtițe, evenimente,
Repetate mereu aidoma,
Omenirea nu cred că mai dorește serios
Să mai vadă ceva.
Totuși uite-o lipită de ferestre,
În ochi cu un gol.

Marin Sorescu

Colindul colindelor

Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfînt este Cuvîntul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pămîntul.

Noi prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din strătimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cît colindele colindă
Şi copiii sînt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

Adrian Păunescu

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu, pe semne
Cînd ei în colț cu pașii mici
Aduc în casă lemne.

Și e o liniște de rai,
În gestul lor de-o viață
În care dau nutreț la cai
Și oile-și răsfață.

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică.
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică.

Și uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus, înduioșat un pic
Coboară din icoana.

O capră și-a zdrobit un corn
Sărind pe ușa spartă,
Desenul fumului din horn
E operă de artă.

Și-n toate șipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cînd vreascurile-n brațe ard
C-o mistică ardoare.

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet.
Scînteietorul lor răsad
Plutește blînd în aer.

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă.
Trei sferturi să se afle-n cer
Și doar un sfert în humă.

Și nu se știe, sînt țărani,
Sau îngeri sînt, pesemne
Cei care de atîția ani
Aduc în casă lemne.

Și suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-i fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toți aceștia.

Și uneori, la focul mic
În casa lor sărmană
Isus, înduioșat un pic
Coboară din icoană.

Adrian Păunescu

This intimacy

You don’t have to be the best

you don’t have to win

you only have to remember

this intimacy with

the sky, the nearness of the

mountains and feel the

warmth

of the sun on your face

and know that you are alive

and that you are success

and victorious

without having to prove

a damn

thing

 

Jeff Foster

Declanșatorul de plăceri

 Reflex 13

 

În ochii tăi mă vindec

și mă sclad,

Ne ținem, unul altuia,

de cald

Sau noaptea, poate,

numai de urât...

Eu nu te-ntreb

de unde-ai coborât,

Tu nu mă-ntrebi cât stau

și unde plec...

Si, uite-asa, trec zilele,

cum trec,

Și, uite-așa, vin nopțile

cum vin,

Dar dacă încă vreau să te mai țin,

Din când în când, visând,

pe brațul meu,

O altă zi se va-ntampla mereu

Și-o altă noapte se va-ntoarce-n noi,

Să ne convingă, totuși, pe-amândoi,

Cât de frumos e cerul și de-nalt

Privit, prin somn, cu ochii celuilalt.

 

Reflex 108

 

Prea repede uitam ce-aveam în gând,

Sub apăsarea vorbelor de rând!

Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă lași...

E-atâta ezitare între pași.

Prea repede uităm ce-aveam de spus -

Un zbor în minus, o cădere în plus...

La tine-i vară și la mine-i frig,

Nici nu te las de tot, nici nu te strig.

 

Reflex 109

 

Mai pune-o vorba bună, dacă vrei,

Pentru aceasta vară, pe la zei,

Să nu ne-o ia de tot sau prea curând!

Și, dacă ne iubim de-o vreme-n gând,

Mult mai solar, mai tandru, mai frumos

Decât am face-o, tăvăliți pe jos,

Prin iarba obsesivei despuieri;

Învață să spui mâine în loc de ieri,

Acoperindu-ți brațele cu flori

Și, mai ales, să nu-ndrăznești să mori!

George Țărnea

Avertisment

Când voi fi bătrână mă voi îmbrăca în culori violete

Şi voi purta pălării roşii, care mi se vor potrivi ca şaua pe câine.

Îmi voi cheltui pensia pe coniac bun, pe mănuşi de vară,

Pe sandale de satin – şi voi pretinde că nu am bani pentru pâine.

Mă voi aşeza de-a dreptul pe trotuar când voi fi obosită

Şi voi devora toate mostrele din magazine,

Şi voi apăsa butoanele de alarmă,

Şi îmi voi înfige bastonul în toate balustrăzile publice,

Şi îmi voi face de cap, răzbunând sobrietatea din tinereţele mele.

Voi ieşi în papuci afară în ploaie

Şi voi culege flori din grădinile altor oameni,

Şi voi învăţa să scuip.

 

Atunci poţi purta cămăşi stridente şi te poţi îngrăşa oricât,

Şi mânca o duzină de crenvurşti dintr-odată

Sau numai pâine şi murături o săptămână întreagă,

Şi strânge în cutii creioane şi stilouri, şi capace de bere.

 

Dar acum trebuie să purtăm haine în care nu se transpiră

Şi să plătim ratele, şi să nu înjurăm pe stradă,

Şi să fim un exemplu bun pentru copii.

Trebuie să avem prieteni cu care să ieşim la cină şi să comentăm ştirile.

 

Dar oare n-ar trebui să-încep prin a mă antrena un pic de pe-acum?

Astfel că cei care mă ştiu să nu fie surprinşi sau şocaţi

Când, deodată bătrână, voi începe să port culori violete.

 

Jenny Joseph

Traducere de Petru Dimofte

De ce n-am vrut să urc pe Olimp

Am avut, în doi ani,

şansa de a urca

de două ori pe Olimp.

Ceea ce, pentru mulţi,

este un vis,

pe care îl şi realizează.

Eu nu am făcut-o.

Nu am ratat şansa, ci am refuzat-o.

În primul rând,

pentru că, aşa cum simt,

poate că aş fi vrut să rămân acolo,

fascinat de legendele străvechi,

sperând…

Dar mai ales, în al doilea rând,

pentru că, aşa cum mă ştiu,

locul meu nu este

să fie sus,

în înălţimi celeste (şi divine!),

ci undeva, la polul opus…

                                                         

Dorian Obreja

Îndrăgostit, pe frunze scriu poeme