Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu, pe semne
Cînd ei în colț cu pașii mici
Aduc în casă lemne.

Și e o liniște de rai,
În gestul lor de-o viață
În care dau nutreț la cai
Și oile-și răsfață.

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică.
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică.

Și uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus, înduioșat un pic
Coboară din icoana.

O capră și-a zdrobit un corn
Sărind pe ușa spartă,
Desenul fumului din horn
E operă de artă.

Și-n toate șipcile din gard
Un clopot mai tresare
Cînd vreascurile-n brațe ard
C-o mistică ardoare.

Ninsorile nici nu mai cad
În viscoliri cu vaiet.
Scînteietorul lor răsad
Plutește blînd în aer.

Respiră-n toate un mister
Ce satul îl îndrumă.
Trei sferturi să se afle-n cer
Și doar un sfert în humă.

Și nu se știe, sînt țărani,
Sau îngeri sînt, pesemne
Cei care de atîția ani
Aduc în casă lemne.

Și suflă-n focul lor mereu
Sporindu-le nădejdea
Să-i fie cald lui Dumnezeu
Aflat în toți aceștia.

Și uneori, la focul mic
În casa lor sărmană
Isus, înduioșat un pic
Coboară din icoană.

Adrian Păunescu