.....................................................................
Umbre pe cer, norii ca o vorbire a nimănui
spre niciunde.
Mai zdrenţuit decât o scrisoare de pe front
sângele meu
îşi va ajunge într-o zi din urmă inima.
Cu ochii închişi, cu pumnii strânşi, cu genunchii
la gură,
într-o bună zi
voi privi lumea, o voi atinge mirat, o voi străbate
până departe!
Tânăr – mi-am dorit să văd piramidele – tânăr,
prin fereastra deschisă am văzut gardul de sârmă
al depozitului de cherestea.
Acolo e cald şi rumeguşul îşi aminteşte încă
urma paşilor tăi.
Acolo e frig şi paznicul vorbeşte uneori prin somn
despre vremuri mai bune.
Mai trist decât sunetul topoarelor,
mai vesel decât lama fierăstraielor, printre joagăre
mi s-a părut că văd şi eu fereastra ta aprinzându-se.
Lipit de şipcile parfumate
mi-am încălzit şi eu odată mâinile la flacăra părului tău.
Tu, care citeşti printre degete frazele curgătoare
ale norilor,
tu, care ai vrut să vezi piramidele printre degete –
cu ochii închişi, cu pumnii încleştaţi, cu genunchii
la gură,
adăposteşte-te în ceaţa lui caldă pentru o noapte,
rătăceşte-te în adâncul lui împietrit
măcar pentru o singură noapte!
Într-o bună zi depozitul de cherestea va arde.
Într-o bună zi viaţa mea se va înălţa luminând.
Traian T. Coșovei
E o pace a nisipului și a
RăspundețiȘtergerefrigului,
e o renunțare la orice însușire.
Dacă închid ochii, aud cum
nimeni
nu se gândește la mine.
Traian T. Coșovei, Omul care nu a văzut zăpada (fragment)
Versuri de dragoste
RăspundețiȘtergereDe ce te-ai făcut frumoasă
Tocmai
În iarna aceasta
În care nu ninge?
Iubito,
Dacă aș fi un secret
Ce-ai face cu mine?
M-ai păstra sau m-ai spune?
Traian T. Coșovei
Ninsoarea electrică
RăspundețiȘtergereTrec printr-o ninsoare albastră, nehotărâtă
ca printr-un coridor unde păsări mecanice
plâng pe umerii mei cu lacrimi electrice.
Trec şi păsările mă poartă la gâtul lor
suspendat între două întâmplări,
cu inima bătând între două ecouri
(şi prăbuşit între două trupuri, aidoma unui strigăt
între două guri înfometate de mine şi aşteptându-mă
şi dorindu-mă dintr-odată).
Ştiu, ştiu că totul e foarte târziu,
că totul se zbate între două discuri electrostatice,
dar ce-mi spuneţi voi?
Îmi arătaţi o alcătuire de roţi dinţate
şi pârghii şi-mi spuneţi:
Iată, aceştia sunt părinţii tăi;
Iată, aceasta este inima ta – ia-o şi poart-o mai departe
peste cioburile acestei aparenţe...
Îmi arătaţi ploaia săpând în calul de bronz şi-mi spuneţi:
Iată, aceasta este ordinea – întâi tu, apoi tu,
apoi tu, şi tu şi tu şi tu şi tu...
Trec şi deasupra mea stelele fixe
susţin aerul între două bătăi de aripi egale
lăsate pe umerii mei de păsările transparente ale somnului,
(între două ecouri, între două bătăi de aripi egale
văd secundele electrice strălucind,
apoi înnegrindu-se,
umflându-se şi aşteptându-mă şi dorindu-mă dintr-odată),
în timp ce eu, în faţa fulgerelor de magneziu
încerc să strig,
părând că exprim ceva, sau numai
căzând mort cu gura deschisă.
Traian T. Coșovei
Am vrut doar să-ţi arăt lumea în toată splendoarea ei carnivoră:
RăspundețiȘtergereun fel de devorare de sine şi, până la urmă, un fel de uitare
a umbrei tale cu nume de…
Tu, până la urmă, cine eşti, cine-ai rămas?
Eu cine sunt, ce-am mai rămas?
O muşcătură pe umărul unei zile de iarnă,
o haită de amintiri pe umbra sângelui tău
care lasă şi acum urme adânci pe zăpadă…
Vorba maestrului, lupului meu spiritual:
”noi nu mâncăm om îngheţat!”
Nu ştiai că zăpada are amintiri?
Traian T. Coșovei