De-aș putea

de-aș putea rămâne în căldura

visului din noaptea trecută,

în suflul acela plin al iubirii,

temperatura la care se scrie poezia.

am fost ca o mănușă întoarsă azi,

m-am gândit la dăruirea totală.

femeile își deschid mai ușor coapsele…

bărbații mi-ar zâmbi acum complice,

însă ei când vor învăța să spună

uite, acesta este trupul meu, fă ce vrei cu el?

(o, fiți liniștiți,

nu scriu un poem feminist)

un tip m-a oprit pe stradă,

vreți să ținem legătura, m-a întrebat

nu, îmi pare rău, i-am răspuns

însă abia în a doua secundă mi-a părut rău,

avea ochi albaștri,

părea condamnat, aș fi putut fi eu

gura de aer înainte de a lua el o decizie.

înapoi, pe furiș, în clipa aceea din amintire

când m-a lăsat să fac ce vreau cu trupul lui

și extazul n-a mai contat,

generozitatea singură îmi golise ființa.

am rămas de-atunci într-o margine de mine,

într-o margine de viață,

poate de propria-mi viață.

visul din noaptea trecută

doar mi-a amintit

că am trăit înainte să visez

și timpul a trișat la cărți,

și am trecut ca proasta peste…

și când, unde, la cine

se va întoarce dăruirea aceea?

se va întoarce?

Nicoleta Dabija