Filamenta. Elegie duhului ei

Filamenta a avut parte de dreptate de la bun început,

purta numele acesta de cînd era nubilă și, de mînă

cu unul sau cu altul, găsea repede tufișurile dese

din mijlocul bătrînului parc și odată măcar ascunzișul

dintre lăzile decorative așezate sub bradul de iarnă

din exact mijlocul, socotit geometric, aceluiași parc…

(era frumos sub serpentinele colorate, becurile colorate,

lumina difuză a jumătății de lună și parfumul de brad)

Apoi, era podul întunecat al bătrînei școli și vestiarele

lipite de-a dreapta și de-a stînga ușii de la sala de sport

și nevindecat i-a rămas dorul după masa lungă din cancelarie,

ba poate și după cîțiva dintre cei mai chipeși profesori…

Și au trecut ani și au trecut bărbați legiune prin brațele sale

atît de musculoase, de netede și de tot primitoare.

Și au urmat camere de subsol sau mansarde închiriate

cu ora, cu ziua, de nenumărații săi cavaleri trecători,

precum trec ploile repezi de vară, și cîteodată, norocul

o ducea în hotelul gării, ori în alte orașe, ba chiar și

în camere rustice din casele tătărești de la malul mării…

Pe soțul celei mai bune prietene l-a sedus într-o clipă,

și l-a părăsit în cea următoare, dar nu l-a uitat în veci,

din cînd în cînd îi invadează memoria și-o mîngîie

pînă în cele mai ascunse văgăuni ale trupului,

cu un poet nu i-a ieșit nimic și l-a blestemat

să nu moară aici, și asta chiar s-a întîmplat,

poetul e foarte viu și, doamne!, atît de departe…

Și au trecut zile, și ani au trecut, bărbați legiune

a cuprins între tot mai obositele, încrețitele sale brațe.

Și e tîrziu, și durerea că n-a plecat din lume la vreme

e depășită doar de semnele trecerii care acum se arată,

de regretul că, degeaba, n-a reușit să-i aibă pe toți.

Și pentru glorie și alinare acest cînt al celui ce n-a

dorit-o și căruia îi poartă o ură vie, veche și amară –

poate că acum ea îl va ierta, și poate el nu o va uita…

Poate, cu mai mult curaj, povestea ar fi fost alta!

Liviu Antonesei

11 Decembrie 2019, în Iași