Am văzut o pasăre
zburând
până nu s-a ales din
ea decât zborul,
o pădure fremătând,
până frunzele,
lipite una de alta
– ca gemenii în uterul
unei femei –
au prins conturul unei
uriașe aripi,
zbătându-se până
semăna
ca aripa frântă a unui
înger
care se vindeca în
drum spre mine.
Venea cum vine
noaptea.
Se-aduna ca fântâna
într-un pahar.
Se lăsa ca cerul de
plumb – pe umeri.
Venea cum vine din
trunchiul plopului luna,
pe care o privesc până
devin marele ochi
deschis dpre
făgăduințele
beznei întruna
Aura Christi
Nu va veni nimeni
RăspundețiȘtergereSe zvârcolesc culorile-n statui.
Timpul (e) ca o fântână
Din care s-a retras răcoarea apelor.
Zeii au irupt din arbori în case.
Nimeni nu va veni
În cercul în care
și nerostirea minte.
Amăgiri în viul gol crescând
Din muțenia ultimei despărțiri.
Și, totuși, puterea de a vrea să crezi
și în îmblânzirea lupului de aer
care răscolește cu urletul lui
otrăvit, înnebnitor,
bezna liniștită a gândului –
nu va neni nimeni;
nimeni nu va veni.
Aura Christi
Cineva m-a uitat aici
RăspundețiȘtergereși eu îmi ispășesc vina
de a nu pricepe
cum să-i aduc aminte,
cum să-l chem,
din ce cântec.
Din care blestem
Holbându-se la ezitarea
Materiei de a se face
Scum
Aura Christi