Masca pe care trebuie să mi-o scot zi de zi a început să mă
Plictisească aidoma unei cocote bătrîne care se ţine scai de
Tinereţea ta ipocrită. Măcar de n-ai mai fi atît de inocent ca
O cărămidă peste care trece soarele în fiecare zi exact la ora
La care un bancher obosit de afaceri bea ceaiul îndoit cu puţin
Venin deşi doctorul i-a prescris liniştea uitării. Măcar să învăţ
De la evrei trucul literar cu grandoarea faimei încă din viaţă
Pentru ca pe-nserat să ies liniştit pe străduţa plină de curioşi
Fluierînd un cîntecel de mine inventat. Măcar de aş pricepe o
Clipă mai devreme că sar din eclipsă în eclipsă un comparatist
Plictisit de faptul că a înţeles: poeţii revoluţionari sfîrşesc uitaţi
Iar cocotele bătrîne sînt însoţite pe ultimul drum de cerşetorul
Căruia îi dădeau un bănuţ după fiece întîlnire cu marea dragoste.
Măcar de aş pricepe – şi ăsta este un vechi truc literar o pacoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu