* * *

Cercul Poeților Apăruți – Poeme de dragoste  

Mă voi întoarce, mă voi întoarce,

Mă voi întoarce, nu e nicio-ndoială.

Clipele se vor preface în năsturașii rochiei tale,

Iar tu ai să ieși la poartă să mă aștepți.

Drum îmi voi face prin mijlocul uitării;

Și am să vin.

Lacrimile am să le dau la o parte

Cu dosul palmei și te voi privi.

Și rândunelele la fel se întorc

La picătura de glod, și la firul de iarbă;

din care e făcut cuibul lor

Și trenurile dorm tot în ultima stație.

Și eu vin să-mi apropii buzele de buzele tale,

Mâna prin părul tău

să mi-o plimb.

Și frica am să ți-o sperii.

după cum și imaginea se sperie-n apele-n tremur.

bucuria am să ți-o bucur

cu o lună de primăvară

Împodobită de stele. Necazurile vieții

Le-om face blânde ca zâmbetul,

ca durerea,

ca sinceritatea.

Mă voi întoarce, mă voi întoarce fără-ndoială,

nu precum spaima bătăilor în ușă,

nici ca scrisoarea strecurată pe dedesubt.

mă voi întoarce ca focul de blând, sălbatic

ca focul. Ca focul de cald. Nebun și ager ca focul.

mă voi stinge cu tine cum se stinge și focul.

Visar Zhiti

Traducere Luan Topciu

Elegia pădurii

Pădurile s-au micșorat 
Și frica s-a extins,
Pădurea s-a micșorat, 
sunt mai puține animale acum, 
[mai puțin curaj și mai puține fulgere, 
[mai puțină frumusețe 
[și luna rămâne goală, 
[deflorată de forță și 
[apoi abandonată. 

Pădurile s-au micșorat, 
Poezia, suspinele s-au diminuat, 
Există mai puține cuvinte pentru frunze 
[și mai multe zvonuri. 

Pădurile s-au micșorat, 
râurile și-au pierdut magia, 
râurile sunt nedumerite, 
[Ne observă ca zebrele într-o grădină zoologică. 

Pădurile s-au micșorat, 
Și rușinea s-a micșorat, 
Cât de puțină rușine avem acum, 
Nu regretăm nimic, 
Nu avem puțin timp să regretăm. 
Drumurile au crescut,
[la fel și panourile și dilemele, 
[depozitele, cinematografele și laudele. 
Orașele au crescut, 
iar rușinea s-a extins 
[Toată rușinea pe care ziarele nu o pot conține, 
[care va fi continuată în numărul următor 
[și în abonamentul de nebunie de anul viitor. 

Pădurile s-au micșorat 
[și unitățile de protecție a pădurilor au crescut. 
Dragostea s-a retras 
[și păsările au mai puțin loc 
[pentru a face dragoste, 
căci nu pot face dragoste în clădirile de birouri. 
Fețele s-au retras. 

Un băiețel desenează copaci pe pereți, 
îmi desenează copaci în ochi, 
Tatuează un copac 
[pe brațul său subțire, 
[ca la sfârșitul secolului al XX-lea,
Pătrunzând-o atât de des cu aceste ace arzătoare, adip cu cerneală 
[încât pădurea este într-o frenezie de sânge, 
[durerea dureroasă a suferinței. 

Visar Zhiti

Tradus din albaneză de Robert Elsie
(din Kujtesa e ajrit , 1993)

Dragoste

Cât de departe este noaptea mea 
[de noaptea ta! 
Alte nopți se ridică între ele ca niște 
munți de netrecut. 

Am trimis drumul spre tine. Dar nu ai putut fi găsit. 
S-a obosit și s-a întors la mine. 
Am trimis caprișul melodiei mele. Dar 
foamea l-a împușcat și, rănit, 
[mi-a revenit. 
Nu știu ce direcție a luat vântul. M-am pierdut 
în pădure și în cavernele durerii și m-am întors la mine,
[orb. 

Ploaia cade, jefuită de speranță. 

Mâine în zori, voi trimite un curcubeu 
să te caut? Dar, la fel de naiv ca bucuria însăși, nu 
poate traversa decât un singur munte. 

Voi pleca eu însumi noaptea. 
Voi căuta, voi căuta, voi căuta 
Ca o mână care bâjbâie în întunericul unei camere, 
[pentru a găsi o lumânare stinsă. 

#Visar Zhiti

(Lagărul de prizonieri Qafë-Bari, 1983) 
Tradus din albaneză de Robert Elsie
(din K ujtesa e ajrit, 1993)