Se afișează postările cu eticheta poeme de dragoste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poeme de dragoste. Afișați toate postările

august 12, 2021

* * *

Cercul Poeților Apăruți – Poeme de dragoste  

Mă voi întoarce, mă voi întoarce,

Mă voi întoarce, nu e nicio-ndoială.

Clipele se vor preface în năsturașii rochiei tale,

Iar tu ai să ieși la poartă să mă aștepți.

Drum îmi voi face prin mijlocul uitării;

Și am să vin.

Lacrimile am să le dau la o parte

Cu dosul palmei și te voi privi.

Și rândunelele la fel se întorc

La picătura de glod, și la firul de iarbă;

din care e făcut cuibul lor

Și trenurile dorm tot în ultima stație.

Și eu vin să-mi apropii buzele de buzele tale,

Mâna prin părul tău

să mi-o plimb.

Și frica am să ți-o sperii.

după cum și imaginea se sperie-n apele-n tremur.

bucuria am să ți-o bucur

cu o lună de primăvară

Împodobită de stele. Necazurile vieții

Le-om face blânde ca zâmbetul,

ca durerea,

ca sinceritatea.

Mă voi întoarce, mă voi întoarce fără-ndoială,

nu precum spaima bătăilor în ușă,

nici ca scrisoarea strecurată pe dedesubt.

mă voi întoarce ca focul de blând, sălbatic

ca focul. Ca focul de cald. Nebun și ager ca focul.

mă voi stinge cu tine cum se stinge și focul.


Visar Zhiti

Traducere Luan Topciu