Eu mă gândesc de-aici nedumerit şi singur
la despărţirea care acum de-abia se-ntâmplă,
ca un răspuns târziu în ceasul acesta când
în amintire pierd un ochiu, o stea şi-o tâmplă.
De-ar stărui acum aceleaşi ceruri vechi,
şi drumul cunoscând în care parte duce,
neîndurat şi aspru, eu te-aş opri în cale,
să nu mai vii să tulburi tăcerea mea de cruce.
Dar dacă trebuia în sinea mea să arzi
pe ruguri, să te lepezi de tine, pământeană,
de ce nu pot acum, călugăresc să uit
şi să mă regăsesc, cucernic, în sutană?
Mihail Sebastian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu