Cântecul pentru sezonul ploios

 Ascunsă, oh ascunsă 

în ceață mare 
casa în care trăim, 
sub roca magnetică, 
ploaie, curcubeu, 
unde sângele-negru 
bromeli, licheni, 
bufnițele și scamele 
din cascade se agață, 
familiară, neînzestrată. 

Într-o epocă diminuată 
de apă 
pârâul cântă cu voce tare 
de la o cușcă laterală 
de ferigă uriașă; vapori 
urcă creșterea groasă 
fără efort, se întoarce, 
ținându-le pe amândouă, 
casa și piatra, 
într-un nor privat. 

Pe timp de noapte, pe acoperiș, 
orbește picăturile cu șenile
și maronii obișnuiți 
bufnița ne dă dovadă 
el poate conta: 
de cinci ori - întotdeauna cinci - 
el ștampilează și pleacă 
după broaștele de grăsime care, 
strălucind pentru dragoste, 
se montează

Casa, casa deschisă 
la roua albă 
și răsăritul soarelui alb-lapte 
drăguț pentru ochi, 
la aderare 
de pește de argint, mouse, 
șoareci de bibliotecă 
mari molii; cu un zid 
pentru mucegai 
harta necunoscută; 

întunecată și pătată 
prin atingerea calda 
a respirației calde, 
maculate, prețuite; 
bucura! Pentru mai târziu 
era vor diferi. 
(O diferență care omoară 
sau intimidează, mult 
din toate micile noastre umbre 
de viață!) Fără apă 

marea piatră se va uita 
nemagnetizată, goală, 
nu mai purtați 
curcubeu sau ploaie, 
aerul iertător 
și ceața cea mare au plecat; 
bufnițele vor merge mai departe 
și mai multe 
cascadele scârțâie 
în soare constant.

Elizabeth Bishop