octombrie 08, 2020

Pir

Nu am nevoie de laudele voastre

pentru a supravieţui. 

Am fost aici înaintea voastră, înainte 

chiar ca voi să fi plantat o grădină.

Voi fi aici când vor mai rămâne doar soarele şi luna,

marea şi câmpia întinsă.

Eu voi reprezenta câmpia.


Louise Gluck

traducere de Petru Dimofte


https://www.descopera.ro/cultura/19512364-poeta-louise-gluck-este-castigatoarea-premiului-nobel-pentru-literatura-2020


2 comentarii:

  1. Marele om a întors spatele insulei.
    Aşa că el nu va muri în paradis,
    nici nu va mai auzi
    printre măslini, lângă lacuri limpezi,
    sub chiparoşi, lăutele raiului.
    Timpul începe acum, când aude iarăşi
    acel puls narativ al mării,
    în zorii zilei când curenţii sunt mult mai intenşi.
    Ceea ce ne-a adus aici,
    ne va conduce spre alte zări; nava noastră
    se leagănă în apa portului plin de culoare.
    Vraja s-a sfârşit.
    Înapoiază-i viaţa,
    mare-întinsă care-l poţi călăuzi doar către depărtări.

    Louise Gluck, traducere de Petru Dimofte

    RăspundețiȘtergere
  2. Copiii înecați

    Vedeți, nu au nici o judecată.

    Deci e normal să se înece,

    mai întâi gheața care-i duce

    și apoi, toată iarna, eșarfele lor de lână

    plutind în spatele lor în timp ce se scufundă

    până când în cele din urmă se liniștesc.

    Iar iazul îi ridică în brațele lui multe și întunecate.

    Dar moartea lor trebuie să vină altfel,

    atât de aproape de început.

    De parcă ar fi fost dintotdeauna

    orbi și fără greutate.Iar ceea ce urmează

    restul e visare, lampa,

    pânza albă bună ce acoperă masa,

    corpurile lor.

    Și totuși ei încă mai aud numele vechi

    ca năluci lunecând peste iaz:

    Ce mai aștepți

    vino acasă, vino acasă, tu cel pierdut

    în ape, vânăt și pentru totdeauna.

    The Drowned Children

    You see, they have no judgment.

    So it is natural that they should drown,

    first the ice taking them in

    and then, all winter, their wool scarves

    floating behind them as they sink

    until at last they are quiet.

    And the pond lifts them in its manifold dark arms.

    But death must come to them differently,

    so close to the beginning.

    As though they had always been

    blind and weightless. Therefore

    the rest is dreamed, the lamp,

    the good white cloth that covered the table,

    their bodies.

    And yet they hear the names they used

    like lures slipping over the pond:

    What are you waiting for

    come home, come home, lost

    in the waters, blue and permanent.

    Louise Gluck
    traducere Mariana Floarea

    Cercul poeților apăruți

    RăspundețiȘtergere